Cu ce se ocupă Lupescu după ce a fost șeful arabilor miliardari: „Am auzit ce a spus Beckenbauer”. Exclusiv

Bogdan Solomon 06.05.2023, 12:20
Cu ce se ocupă Lupescu după ce a fost șeful arabilor miliardari: „Am auzit ce a spus Beckenbauer”. Exclusiv

Ionuț Lupescu a fost prezent în cadrul celei mai recente ediții a emisiunii Dinamo 7/9, ocazie cu care a atins subiecte sensibile din viața echipei de suflet, arătându-se sceptic în privința noilor acționari, dar nu a ezitat să vorbească nici despre activitatea sa curentă sau planurile de viitor.

Ionuț Lupescu a dezvăluit cu ce se ocupă după ce a fost șeful arabilor

După doi ani în funcția de director tehnic al Federației din Arabia Saudită, la care a renunțat în vara anului trecut, fostul mare internațional român a hotărât să ofere consultanță pe probleme sportive. Un rol care îi permite, la cei aproape 55 de ani ai săi (n.r. îi va împlini pe 9 decembrie), să se bucure de mai mult timp liber, cu toți cei dragi alături.

Întrebat despre o posibilă revenire în fotbal, „Kaiserul” a oferit un răspuns enigmatic, dezvăluind motto-ul interesant după care se ghidează în carieră. Acesta îi aparține legendarului antrenor Franz Beckenbauer, cunoscut pentru stilul de joc elegant și calitățile de lider.

„La sfârșitul lui 2005 am început munca la FRF și apoi, după 5 ani a venit șansa de a lucra la UEFA. A fost o experiență fantastică, am lucrat cu 55 de țări, asociații, plus alte continente. Este o plăcere să poți să vezi cum se dezvoltă de la o țară la alta diverse proiecte pe care vrei să le implementezi. După aproape 10 ani am plecat, am fost în Arabia Saudită, în alt context. Nu este o țară ușoară, altă cultură, alte cerințe, este greu să manageriezi. Ei investesc mult, dar se gândesc la ce se întâmplă acum, nu în viitor.

Deocamdată fac consultanță, vreau să muncesc mai puțin. Acum fac 55 de ani și vreau să văd dacă mai fac fotbal sau și altceva. Beckenbauer spunea că după 75 de ani, totul este posibil. De aceea, am decis să iau un an sabatic, să mă gândesc la viitor”, a declarat Ionuț Lupescu.

FRF, capitol închis: „Nu se pune problema să mai vin”

Deși era văzut ca favorit în alegerile pentru președinția FRF din 2018, fostul mare fotbalist al lui Dinamo a pierdut fără drept de apel în fața lui Răzvan Burleanu. Înfrângerea nu doar că i-a lăsat un gust amar, dar l-a făcut să respingă vehement posibilitatea de a intra din nou, la un moment dat, în cursa pentru acest post.

„Nu se pune problema să mai vin la FRF. Le-am oferit o dată posibilitatea oamenilor din fotbal de a-i ajuta, nu au dorit, este un subiect închis total”, ne-a dezvăluit Lupescu, la Dinamo 7/9.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622