Borja Valle, în vârstă de 31 de ani, se desparte de Rapid după doar un sezon.
Din cauza unor probleme familiale, mijlocașul ofensiv spaniol va părăsi România și își va urma cariera în Spania.
Chiar dacă nu a încheiat oficial relația cu Rapid, Borja Valle a găsit deja o nouă echipă în liga secundă spaniolă. Conform jurnalistului spaniol Angel Garcia, Borja Valle a ajuns la un acord cu Ponferradina și urmează să semneze contractul.
Ponferradina, clubul la care este și Alexandru Pașcanu, împrumutat la Sporting Gijon în acest sezon, se luptă pentru promovarea în a doua ligă spaniolă. După 17 etape, se află pe locul trei, de baraj, cu 33 de puncte.
Celta Vigo B, cu 35 de puncte, este lider, dar nu are drept de promovare, deoarece prima echipă a clubului este în La Liga. Pe locul doi, poziția care va aduce promovarea directă dacă Celta câștigă campionatul, se afla Cultural Leonsa, care are tot 33 de puncte.
Borja Valle, care a mai jucat în România și la Dinamo, tot jumătate de sezon, acum trei ani, a fost unul dintre jucătorii importanți ai Rapidului în prima parte a campionatului.
În cele 19 apariții pentru Rapid, spaniolul a marcat un gol și a dat trei assist-uri.
După un contraatac al Petrolului, faza părea că nu mai e periculoasă, pentru că Zoran Petrovic dăduse o pasă prea lungă, doar că a intrat în ”scenă” Borja Valle.
Spaniolul a vrut să dea o pasă ”acasă”, la Horațiu Moldovan, însă portarul Rapidului era ieșit dintre buturi. Pasa lui Borja Valle s-a transformat într-un autogol.
Horațiu Moldovan i-a reproșat imediat lui Borja Valle momentul. Portarul i-a transmis coechipierul său că i-a strigat că el va fi cel care va juca mingea.