„Cu acest proces și cu eticheta de rapidist, nu cred că-l va mai angaja vreun club pe Niculae”. Mesajul ultrașilor rapidiști pentru Șucu
Rapid își reorganizează structura administrativă în vederea pregătirii pentru viitorul sezon. Una dintre primele mișcări notabile este promovarea lui Daniel Sandu din poziția de șef al scouterilor la cea de director sportiv. Această schimbare vine în contextul înlăturării lui Daniel Niculae din funcția de președinte a clubului.
În paralel cu aceste modificări, au apărut zvonuri privind aducerea lui Mircea Lucescu pe banca tehnică a echipei. Cu toate acestea, decizia finală în acest sens încă nu a fost anunțată oficial de către conducerea clubului.
Gigi Corsicanu, despre situația lui Daniel Niculae: ”A făcut foarte multe lucruri bune pentru Rapid”
Liderul galeriei Rapidului, Gigi Corsicanu, a oferit o perspectivă asupra situației, exprimându-și părerea în legătură cu Daniel Niculae și viitorul său la club. „Ultima oară am vorbit cu Nico de Paști, am schimbat câteva mesaje, atâta tot. În rest, nu am vorbit în ultimele zile. Daniel Niculae face parte din istoria Rapidului, a făcut foarte multe lucruri bune pentru Rapid. În ciuda unor conflicte, nu pot să spun că nu suntem alături de el. În poziția lui, cu acest proces și cu eticheta de rapidist, nu cred că îl va mai angaja vreun club. Eu cred că el ar trebui păstrat, și-a câștigat dreptul să fie angajatul Rapidului„, a declarat Corsicanu.
Totodată, Grigore Sichitiu, fost președinte al Rapidului, a oferit o opinie pertinentă cu privire la situația lui Daniel Niculae. „Îmi pare tare rău pentru el, este copilul meu de suflet. Este grav dacă a trecut din martor în inculpat. Legea este destul de dură, prevede amendă și închisoare de la 2 la 5 ani. Are norocul că este vorba despre evenimente în care nu a fost nimeni rănit. Este un nume mare al Rapidului, putea aduce multe beneficii clubului, însă nu trebuia să răspundă tuturor solicitărilor celor din galerie.
Problemele lui Daniel Niculae nu sunt de natură sportivă. Nu l-a ales el pe Bergodi, nu a antrenat el echipa. Însă, este clar că Rapid a făcut transferuri proaste: jucători cu nume, dar nu de echipă. Eu am reconstruit de două ori Rapidul. Trebuie să aduci jucători cu știința jocului, jucători care să pună echipa pe primul loc. Aș fi ajutat Rapidul gratis, fără nici un fel de problemă”, a precizat Sichitiu, potrivit GSP.
În ceea ce privește zvonurile despre aducerea lui Mircea Lucescu pe banca tehnică, momentan nu există confirmări oficiale din partea clubului.