CSU Craiova urmărește să-și întărească lotul și e pregătită să realizeze un nou transfer. Lyes Houri (27 de ani) a fost prezent în tribunele arenei de la Ovidiu la partida dintre Farul – CSU Craiova, scor 2-0. Mijlocașul francez urmează să semneze ofical cu gruparea olteană și se va alătura lotului pregătit de Laurențiu Reghecampf (47 de ani) în zilele următoare.
Lyes Houri, mijlocașul care se află sub contract cu maghiarii de la Fehervar, se va întoarce la CSU Craiova. Clubul maghiar l-a trecut pe lista de transferuri și deși a fost dorit și de Farul în această vară, Houri s-a înțeles deja cu formația lui Mihai Rotaru (50 de ani), conform Fanatik.
De altfel, Houri a fost surprins în tribunele stadionului de la Ovidiu, semn că este pregătit să reprezinte din nou CSU Craiova. La partida dintre Farul și Craiova, mijlocașul s-a aflat într-o lojă alături de persoane din staff-ul naționalei României, Florin Constantinovici (55 de ani), Ionel Ganea (50 de ani) și Alexandru Radu (44 de ani).
Houri este hotărât să-și redreseze cariera la formația antrenată de Laurențiu Reghecampf. Francezul a mai avut o experiență în tricoul alb-albastru. Houri a evoluat la Craiova și în perioada august 2021-iunie 2022.
În sezonul precedent, mijlocașul francez a strâns doar 19 meciuri în toate competițiile pentru Fehervar. Nu a înscris niciun gol, dar a oferit două pase decisive. Houri este mijlocaș dinamic, de 1,69 metri, și primul său club în România a fost Viitorul Constanța. Jucătorul a evoluat pentru formația lui Gheorghe Hagi între iulie 2018 și ianuarie 2020. Ulterior, francezul a fost vândut la MOL Fehervar pentru 600.000 de euro. Nu a reușit să se impună la clubul maghiar, astfel că-n sezonul 2021-2022, a revenit în Liga 1, sub formă de împrumut, la CSU Craiova.
În 2021, cota de piață a lui Houri era de 1,4 milioane de euro, iar în momentul actual a ajuns la doar 300.000 de euro, potrivit Transfermarkt.