CSA Steaua iese la atac înainte de FCSB – Dinamo. ”Opriți furtul de identitate. Steaua condamnă acțiunile clubului FCSB”

Alex Matei 13.07.2023, 15:35
CSA Steaua iese la atac înainte de FCSB – Dinamo. ”Opriți furtul de identitate. Steaua condamnă acțiunile clubului FCSB”

CSA Steaua iese la atac înainte de FCSB – Dinamo. ”Opriți furtul de identitate”, tună reprezentanții ”Militarilor”.

Revenirea celor de la FCSB în Ghencea a iscat foarte multe discuții în spațiul public. Deocamdată, cert este doar că Derby de România, programat sâmbătă, 22 iulie 2023, de la 21:30, Live pe playsport.ro, se va juca pe Stadionul Steaua.

CSA Steaua iese la atac: ”Steaua condamnă acțiunile clubului FCSB”

Oficialii grupării din Liga 1 și-au prezentat noul echipament pentru sezonul viitor, iar acesta va fi inaugurat duminică, 16 iulie 2023, la meciul din prima etapă, cu FCU Craiova, care se va juca la Târgu Jiu, Live pe playsport.ro.

Reprezentanții celor de la CSA Steaua au anunțat că Ministerul Apărării a aprobat propunerea ca echipa lui Gigi Becali (65 de ani) să joace pe arena din subordinea sa.

La doar câteva zile, cei de la CSA au revenit, dar cu un alt fel de comunicat.

”Opriți furtul de identitate

Steaua București condamnă acțiunile clubului Fotbal Club FCSB SA, care prin reprezentanții săi oficiali au avut apariții în spațiul public, atât pe posturile de televiziune naționale, cât și în online, în care s-au folosit de numele sau simbolurile clubului nostru.

Reamintim că există o hotărâre definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, din decembrie 2014, care a stabilit definitiv și irevocabil că Steaua București nu a cedat niciodată patrimoniul său (marca, numele sau palmaresul), către o altă entitate juridică, iar folosirea numelui „Steaua” este strict interzisă fără acordul clubului nostru.

Considerăm acțiunile reprezentanților clubului din Berceni premeditate, instigatoare și cu o intenție clară de a induce în eroare opinia publică, prin afirmații care sunt în contradicție cu realitatea.

În consecință de cauză, clubul nostru manifestă toleranță zero față de astfel de comportamente și își rezervă dreptul de a acționa legal pentru recuperarea prejudiciilor de imagine.

În final, ținem să accentuăm că există o singură echipă care poartă numele Steaua București, iar aceasta evoluează în Liga a 2-a, pe stadionul din Ghencea”, se arată în comunicatul celor de la CSA Steaua.

FCSB a anunțat pe ce stadion va evolua în grupele europene după ce derby-ul cu Dinamo se va juca în Ghencea

FCSB a anunțat pe ce stadion va evolua în grupele europene după ce derby-ul cu Dinamo se va juca în Ghencea.

FCSB este calificată în turul 2 preliminar al Conference League, acolo unde îi va înfrunta pe bulgarii de la ȚSKA 1948. Meciul tur este programat pentru data de 26 iulie, la Sofia, în timp ce returul va avea loc pe 3 august, la București.

Darius Olaru a declarat faptul că și-ar dori ca FCSB să evolueze tot în Ghencea, în cazul în care se va califica în grupele Conference League.

„În cupele europene, obiectivul nostru e să ne calificăm în grupe. Normal, am dori tot în Ghencea să jucăm în cupele europene dacă ne calificăm în grupe”, a spus Darius Olaru

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622