CSA Steaua a anunțat câți suporteri au fost la derby-ul cu Dinamo
CSA Steaua și Dinamo s-au duelat în etapa a patra a playoff-ului ligii secunde, în Ghencea. Partida a fost de departe cea mai urmărită din actualul sezon al ligii secunde.
Câți fani au asistat la CSA Steaua – Dinamo
Conform GSP, la partida din Ghencea au asistat 21.522 de spectatori. Capacitatea maximă permisă pentru acest meci a fost de 24.000 de spectatori.
Într-un clasament general ce cuprinde și meciurile din prima ligă, partidă este pe locul șapte.
Duelul dintre FCSB și Rapid, încheiat cu scorul de 3-1, pe șase noiembrie, a fost meciul cu cel mai mulți spectatori din acest an: 31.233. Al doilea este recent disputatul duel dintre FCSB și Farul, care a adunat 27.772 de oameni în tribune. În fine, cel mai urmărit meci în care nu a fost implicată FCSB a fost duelul CSU Craiova – FCU Craiova, încheiat cu scorul de 0-2.
CSA Steaua, amendată după meci
CSA Steaua a primit deja o amendă, pentru proasta organizare a fanilor. Jandarmeria a penalizat atât clubul, cât și firma privată de pază.
„Organizatorului jocului sportiv i-au fost aplicate 2 sancţiuni contravenţionale, cu amendă, în valoare totală de 33.000 de lei, iar societăţii specializate de pază o sancţiune contravenţională, cu amendă, în valoare de 5.000 de lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, pentru nerespectarea obligaţiilor ce le revin”, a anunțat jandarmeria.
Jandarmeria a anunțat că în urma partidei au fost întocmite șase acte de sesizare:
– 6 acte de sesizare în conformitate cu prevederile Legii 126/1995 privind regimul materialelor explozive;
– 1 act de sesizare în conformitate cu prevederile Legii 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri;
– 1 act de sesizare în conformitate cu prevederile art. 371 C.P., pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice;
– 1 act de sesizare în conformitate cu prevederile art. 253 C.P., pentru distrugere