Marius Croitoru a fost foarte supărat pe modul în care Istvan Kovacs a ales să judece faza celui de-al doilea penalty pentru CSU Craiova din Derby-ul Olteniei. Antrenorul lui FCU nu a înțeles de ce arbitrului de centru nu i s-a comunicat să revadă faza la monitorul de la marginea terenului sau de ce nu a dorit el să facă acest lucru.
Astfel, Croitoru a ținut să reamintească de declarația făcută recent de Adrian Mihalcea, care a spus că are impresia că sistemul VAR din România este o variantă low-cost. Antrenorul lui FCU a avut chiar puterea să glumească pe seama acestui subiect și a spus că sistemul de arbitraj video din Superliga are nevoie de componente mai performante, aduse eventual din Taiwan, țară care este aproape să fie invadată de China.
Prima impresie este că a fost un meci frumos. Cred că rezultatul este nemeritat pentru noi, dar se întâmplă și astfel de momente. Degeaba avem VAR. Avea dreptate domnul Mihalcea. Ar trebui să mergem să apărăm Taiwanul pentru că avem nevoie de componente bune. Este un derby, ambițiile sunt foarte mari. Cine greșește mai puțin, acela are șanse mai mari. Scorul nu reflectă realitatea din teren. Am jucat tot meciul mai bine”, a spus Marius Croitoru la finalul partidei de pe stadionul „Ion Oblemenco”.
În continuare, antrenorul lui FCU Craiova a subliniat în mai multe rânduri că echipa sa a jucat mai bine decât rivala din oraș și merita un rezultat mai bun. Cu toate acestea, Croitoru nu le poartă pică celor de la CSU, cărora le ține pumnii înaintea meciului retur cu Zorya Luhansk din preliminariile Conference League.
„Am jucat împotriva unei echipe foarte bune, care ne reprezintă în cupele europene. Este normal să îți pună probleme individual. Echipa mai bună a fost FCU, ca echipă. Individualități, da. Genul acesta de echipe nu te bat pe forță colectivă. Am fi avut nevoie de Bauza, este o pierdere mare pentru noi. Am jucat împotriva echipelor calificate în cupele europene. Eu mă bucur că am dominat o echipă de cupele europene din primul până în ultimul minut. Un penalty eronat a făcut diferența, este părerea mea. Dacă greșesc, îmi cer scuze. Se vede o reluare clară, când mingea este deasupra brațului.
Obiectivul este acela de a merge în play-off. În cazul în care nu voi reuși este normal să fac un pas în spate. Echipa joacă un fotbal frumos. Rămâne să demonstrăm. Lucrurile continuă, drumul este lung. Cel mai important este că după 30 de etape să fim acolo unde ne dorim, adică în play-off.
Șanse au. Este doar 1-0, nu este practic absolut nimic. În fotbal este posibil orice. Cred că Craiova va avea puterea să treacă de ei. Trebuie să le urăm bafta pentru că sunt români și ne reprezintă în cupele europene”, a mai spus Marius Croitoru.