Mirel Rădoi a pierdut și al doilea meci pe banca saudiților de la Al-Tai. După eșecul de pe teren propriu înregistrat în fața celor de la Al Shabab, scor 1-2, acum echipa fostului selecționer al României a fost învinsă, tot acasă, și de Al-Ittihad, scor 0-1.
Singurul gol al meciului a fost marcat de brazilianul Igor Coronado în minutul 90+5. În urma acestui rezultat, echipa antrenată de Mirel Rădoi a ajuns la cinci înfrângeri consecutive în campionatul Arabiei Saudite. Astfel, Al-Tai riscă să ajungă în scurt timp în zona periculoasă a clasamentului.
Ea este încă pe locul 10, cu 18 puncte acumulate după 16 meciuri disputate. Însă, în spatele ei se află trei echipe, Al Feiha, Al-Raed, echipa antrenată de Marius Șumudică, și Al Wehda, care au câte un meci mai puțin disputat. Prima este deja la egalitate de puncte cu echipa lui Rădoi.
De asemenea, cea de-a doua se află la doar două puncte distanță, în vreme ce diferența față de Al Wehda, ocupanta locului 13, primul ce asigură salvarea de la retrogradare, este de trei puncte. Mai mult, Al-Tai se află în prezent la doar cinci punte de locul 14, primul direct retrogradabil, ocupat de cei de la Al Khaleej.
Mirel Rădoi s-ar putea consola după această înfrângere cu gândul că a fost învins totuși de un nume important din fotbalul mondial. Cei de la Al-Ittihad sunt antrenați de portughezul Nuno Espirito Santo, fostul tehnician de la Valencia, FC Porto, Wolverhampton Wanderers sau Tottenham, printre altele.
Al-Tai (4-2-3-1): Braga- Fai, Martinez, Al-Sulaiman, Qasim- Ali, Semedo- Sayoud, Musona, Al-Joui- Mbenza
Rezerve: Alabsi, Al-Baqaawi, Al Harabi, Al Jabeeri, Al Johani, Al Qamiri, Bajandouh, Harzan, Majrashi
Antrenor: Mirel Rădoi
Al-Ittihad (4-2-3-1): Grohe- Shanqeeti, Sharahili, Hegazy, Bamsaud- Bruno Henrique, Hamed- Costa, Coronado, Al Bishi- Hamdallah
Rezerve: Al Jadani, Al Nashri, Al Olayan, Al Sahafi, Al Saiari, Al Shammari, Camara, Hawsawi, Maghrabi
Antrenor: Nuno Espirito Santo
Au fost discuții din Bulgaria, Grecia, dar fără nimic serios. Adică un contract care nu îmi asigura nimic, era pe trei-patru luni, până în vară. Nu aveam premisa unui contract mai lung.
Negocierile nu au durat foarte mult, pentru că mi-a plăcut proiectul. În momentul în care am fost sunat și am avut o discuție prin videoconferință cu președintele, în șapte, opt, zece minute s-a terminat totul, pentru că le-am spus ce îmi doresc eu de la o echipă și ideile au fost la fel.
Până atunci (n.r. Până la meciul cu echipa lui Cristiano Ronaldo, Al-Nassr), mai sunt o grămadă de partide, dar mă bucur că îl prind ca antrenor și că nu l-am prins ca jucător, ca adversar, pentru că probabil că îmi făcea otită”, a spus fostul selecționer al României la scurt timp după ce a semnat contractul cu formația saudită.