Cristina Neagu și-a anunțat retragerea de la națională: „Am dat totul. Două medalii, niște locuri 4 și 5. Timpul va spune dacă a fost mult sau puțin”
Campionatul Mondial din această iarnă a consemnat ultimele meciuri ale Cristinei Neagu în tricoul echipei naționale. Aceasta și-a anunțat oficial retragerea.
Tricolorele sperau să acceadă în sferturile de finală ale competiției, dar s-au clasat doar pe poziția a 12-a. Nici biletele pentru turneul preolimpic de anul viitor nu au fost obținute.
Inevitabilul s-a produs. Cristina Neagu și-a anunțat retragerea de la națională
La revenirea lotului din Danemarca, interul stânga a dezvăluit că ar fi fost de acord să continue doar în cazul în care România ar fi participat la Jocurile Olimpice. Acest lucru este imposibil, așa că s-a văzut nevoită să-și anunțe retragerea.
În ceea ce privește echipa de club, cariera ei merge mai departe. Cu puțin timp în urmă a acceptat propunerea celor de la CSM București de a-și prelungi contractul până în 2025.
„Un alt turneu final ratat, nu ne-am îndeplinit obiectivul. Ne doream să fim măcar în sferturi, să accedem la turneul preolimpic, ăsta era obiectivul. Dezamăgirea e foarte mare. Și pentru mine e foarte mare, pentru că nici nu am putut să joc la acest turneu. M-am accidentat, am făcut tot posibilul să mă recuperez, dar nu am reușit. Am încercat, pentru că știam cât de important era meciul cu Germania. Am încercat, dar nu am putut.
Ne-am abonat cumva la locul 12. Am avut o jucătoare senzațională, pe Lisa (n.r. Eliza Buceschi) și tot am terminat pe locul 12. Eu îmi anunț oficial retragerea de la echipa națională dacă nu mai sunt șanse să ajungem la turneul preolimpic. Au fost 17 ani în care am jucat pentru echipa națională, în care am dat totul pentru echipa națională.
Ce am reușit, mult, puțin… Două medalii, niște locuri patru și cinci. Dacă a fost mult sau puțin ne va spune timpul. Eu am spus dinainte că e ultimul Campionat Mondial pentru mine și că-mi doresc să ajung la Jocurile Olimpice. Ar fi fost ceva extraordinar pentru cariera mea internațională. Luasem decizia dinainte”, a declarat Cristina Neagu.
Tadici: „Nu o foloseam dacă nu era aptă 100%”
Gheorghe Tadici – cel mai titrat antrenor din istoria handbalului românesc și omul care a promovat-o pe Neagu la echipa națională – a avut numai cuvinte de laudă la adresa ei, dar a dezvăluit că ar fi aruncat-o în luptă la Campionatul Mondial doar dacă era 100% pregătită.
„E o jucătoare foarte bună, cu un IQ foarte bun. Însă totul în ultimii ani a gravitat în jurul ei. E un sport de echipă. Dacă nu joci colectiv ambele faze, și apărare, și atac, e mai dificil să apară rezultate de excepție. Răspunsul meu e așa. Dacă Cristina Neagu ar fi fost 100% aptă la Campionatul Mondial, probabil că am fi avut o victorie și în meciul cu Germania care a fost meciul de căpătâi, așa.
Ea nu s-a antrenat o lună de zile. Am spus-o înainte și o spun și acum că dacă nu e aptă 100% nu ar trebui să fie folosită și, mă rog, s-a întâmplat. A vrut și ea să ajute, a fost dornică să ajute. A ajutat cât a putut. Nu știu cât a putut și cât nu a putut. Eu, așa cum am declarat și înainte de Campionatul Mondial, eu dacă eram în locul lui Pera nu o foloseam dacă nu era aptă 100%”, a dezvăluit Tadici pentru sport.ro.