Portughezul a avut o poftă de joc extraordinară chiar dacă echipa sa şi-a asigurat deja calificarea la Euro 2024 încă de acum trei zile atunci când a reuşit să învingă Slovacia.
Într-o primă repriză în care portughezilor le-a ieşit aproape totul, naţionala lusitană conducea cu 5-0 reprezentaiva Bosniei Herţegovina, în deplasare! Iar Ronaldo nu putea lipsi de pe lista marcatorilor. Jucătorul celor de la Al Nasr a punctat de două ori, în minutele 5 şi 20. Şi a dus scorul la 2-0 în favoarea echipei sale.
Tot de două ori punctase vârful de 38 de ani şi vineri, în jocul împotriva slovacilor. Acum, cu golurile înscrise la Zenica, Cristiano a ajuns la 40 de goluri în acest an. Depăşindu-l în acest top pe Erlind Haaland. Prima dintre reuşite a fost din penalty.
Iar lovitura transformată a însemnat al 160-lea său gol de la punctul cu var în toate competiţiile în care a jucat în întreaga sa carieră.
Portughezii fac un adevărat tur de forţă în calificările turneului final continental de la anul. Aveau 7 victorii din tot atâtea posibile până la meciul cu Bosnia, iar scorul înregistrat după primele 45 de minite nu mai lăsa îndoieli în privinţa câştigătoarei.
Portugalia are cel mai bun atac din preliminarii, la distanţă mare de celelalte selecţionate care o urmează. Portughezii au 32 de goluri marcate. Iar după dubla lui Ronaldo, Bruno Fernandes, Cancelo şi Joao Felix şi-au trecut şi ei în cont câte un gol împotriva bosniacilor.