Cristiano Bergodi crede că Sepsi va încurca multe echipe în play-off. „Suntem în urcare”. Italianul vrea Cupa României
Cristiano Bergodi nu este supărat deși echipa lui a cedat primul meci din play-off. Asta pentru că jucătprii lui au oferit o replică tare Farului, iar constănțenii s-au impus și cu puțină șansă.
Cristiano Bergodi nu este supărat pe jucători. „Am arătat mult mai bine”
Italianul crede că jucătorii lui nu au gestionat bine momentele decisive, din ofensivă. Astfel ar fi plecat cu cel puțin un punct de la Constanța
Prima repriză am avut ocazii importante, puteam să marcăm și noi. Sunt mulțumit, băieții au jucat acum 3 zile un meci greu, iar acum am avut un adversar foarte bun. Am avut ocazii mari, ne-a lipsit și șansa, la bară, apoi la ocazia lui Tudorie. Puteam fi mai lucizi, să alegem alte soluții, dar nu am ce să le reproșez azi băieților.
A fost primul meci, am jucat bine, acum nu contează ce făceam în trecut. Cu Craiova am jucat bine, la fel și azi, așa că eu sunt optimist.Este clar că suntem într-o revenire. Când am jucat ultima dată aici nu am făpcut o figură bună, dar azi a fost altfceva, am presat, am atacat, puteam să scoatem un rezultat bun, este de părere Bergodi
„Cupa României este obiectivul nostru. În play-off vor fi surprize”
Bergodi a anunțat care este principalul obiectiv al echipei în această perioadă. Sepsi nu se gândește la primele locuri în play-off, dar ardelenii sunt angrenați și în Cupa României, trofeu pe care îl dețin deja. De aceea, Bergodi nu vrea să pună presiune pe jucătorii săi în campionat.
Avem și un obiectiv important, Cupa României, avem sfert de finală cu Mioveni, trebuie să ne apărăm trofeul cucerit sezonul trecut. Eu cred că vom face un play-off reușit, dar vom vedea meciurile viitoare. CFR, FCSB și Farul au un avantaj, sunt echipe care pot câștiga titlul, dar va fi luptă strânsă, o să fie surpriză. Eu zic că și noi vom încurca echipele în acest play-off, așa că se poate întâmpla orice, o să fie un play-off spectaculos, a mai declarat Bergodi
„După golul nostru am presat, dar nu am scos nicun un punct. Nu am reușit, dar arătăm din ce în ce mai bine, ne-am dăruit, însă trebuie să luăm și puncte. Avem aceste 2 săptămâni să ne intrăm în ritm și să luăm și puncte. Nu ne gândim la clasament, vedem la final unde vom fi”, a comentat și autorul golului celor de la Sepsi, Tudorie