Cristiano Bergodi a reacționat după ce suporterii i-au cerut, din nou, demisia, la finalul partidei Rapid – Sepsi.
Luni, Rapid a fost învinsă de Sepsi, 0-1, cu un gol marcat în prelungirile reprizei secunde. Astfel, giuleștenii au bifat a patra înfrângere consecutivă în playoff.
„Un meci incredibil! Am avut ocazii. În prima repriză a fost un meci bun, am avut ocazii mari și nu am reușit să marcăm. Apoi, ne-au taxat ei la sfârșitul meciului. Parcă mingea nu a vrut să intre în poartă.
Dezamăgire mare pentru că ar fi trebuit să câștigăm. E normal să se strige demisia când sunt suporterii supărați. E normal ca ei să se uite numai la rezultat. Nici o remiză nu cred că era corectă. Important era să câștigăm. În prima repriză am făcut un meci bun, dar fotbalul se joacă pe goluri.
Băieții au pierdut un pic de încredere. Papeau a fost accidentat. Trebuie să mergem înainte, dar nu e ușor, pentru că moralul echipei a scăzut mult.
(n.r. vă gândiți la plecare?) Sunt antrenor până când clubul… ei evaluează munca antrenorului. Antrenorul antrenează și gata! Și 0-0 ar fi fost un rezultat slab. Sigur, e cel mai greu moment de când sunt în România”, a declarat Cristiano Bergodi, la finalul partidei cu Sepsi.