Cristiano Bergodi a dezvăluit că jucătorii Rapidului nu și-au revenit după „dușul rece” cu U Cluj: „Erau distruși”

30 11. 2023, 15:50
Cristiano Bergodi a dezvăluit că jucătorii nu și-au revenit după „dușul rece” cu U Cluj

Cristiano Bergodi a dezvăluit că jucătorii nu și-au revenit după „dușul rece” cu U Cluj.

În ultima partidă de campionat, Rapid a fost învinsă de U Cluj, 2-3, după ce giuleștenii au condus cu 2-0.

Cristiano Bergodi a dezvăluit că jucătorii nu și-au revenit după „dușul rece” cu U Cluj

Cristiano Bergodi susține că elevii săi nu au trecut încă peste șocul produs de înfrângerea cu U Cluj. Însă, tehnicianul Rapidului le atrage atenția la faptul că trebuie să uite de acel eșec și să dea tot ce au mai bun în următorul meci, cel cu FC Botoșani.

„Ne dorim să începem o serie lungă de rezultate pozitive. Trebuie să căpătăm încredere. Această înfrângere ne-a durut mult. A fost un «șoc» pentru că nimeni nu se gândea că vom pierde. S-a întâmplat. Am discutat cu băieții. Erau și ei distruși după. Suntem împreună toți și trebuie să mergem înainte. O luăm de la capăt. Ne apropiem de o săptămână importantă. Am învățat ceva din punct de vedere tactic.

Trebuie să controlăm jocul. Uneori e foarte greu în Giulești. Am simțit pe pielea mea în prima repriză. Trebuie răbdare în joc. Nu cred că găsești o galerie ca la Rapid. E normal să aibă măcar o jignire. E un paradox în Giulești. Comportamentul fanilor a fost extraordinar. Trebuie să facem un meci bun din toate punctele de vedere. Niciodată nu veți auzi de la mine că o echipă este o victimă perfectă. Fiecare meci e dificil”, a declarat Cristiano Bergodi, în cadrul conferinței de presă premergătoare partidei cu FC Botoșani.

Partida FC Botoșani – Rapid este programată sâmbătă, de la ora 17:00.