FOTO EXCLUSIV. Marele Cristian Gațu, de nerecunoscut după ce a suferit un AVC: „Viața mi-a oferit multe lovituri”

Olteanu Ștefan 19.03.2021, 10:59

Cristian Gaţu, fostul nostru mare handbalist, se mândreşte foarte tare cu faptul că a renunţat definitiv la fumat. Zilele trecute, fostul campion mondial a fost surprins de foto-reporterii noștri în zona Dorobanți. Așa cum se poate observa, Cristian Gațu este într-o formă de invidiat după greaua cumpănă pe care a avut-o nu de multă vreme.

Marele Cristian Gațu, de nercunoscut după ce a suferit un AVC

Totul s-a petrecut foarte repede, aproape pe nesimţite, într-un fel. Ultima mea ţigară am fumat-o acum un an, chiar înainte de a intra în spital pentru a suferi păcătoasa aceea de operaţie survenită după atacul cerebral din martie 2020. A fost, acum realizez, un fel de ultimă ţigară a unui condamnat, fiindcă de atunci încoace nu am mai pus ţigară în gură. Dar a unui condamnat la viaţă! Medicii au fost clari cu mine, ori adio ţigări, ori, adio altceva. Şi uite, aşa, de pe o zi pe alta, am renunţat la ceva la care nu am crezut vreodată că voi renunţa aşa uşor, la ţigări. Eu, care fumam trei pachete pe zi!”, a declarat Cristian Gaţu în exclusivitate pentru playport.ro.

Cristian Gaţu, unul dintre cei mai mari sportivi din istoria României
Cristian Gaţu, unul dintre cei mai mari sportivi din istoria României

Gaţu spune că la un an de la intervenţia chirurgicală se simte foarte bine

Nu am voie nici ţigări, nici alcool şi trebuie să fiu atent să nu mă stresez. Adică să mă odihnesc. Plus, medicamentaţia, pe care o respect cu mare atenţie. Sunt conştient că am depăşit un moment dificil şi că pentru a nu ştiu câta oară în viaţă mi-a trecut un glonte pe la ureche, pe care am reuşit să-l evit. Plus că am intrat pe mâini bune, la spital, cu medici care au ştiut cu precizie ce e de făcut. Dar, în rest, vă spun sincer, nu am avut alte probleme.”, adaugă el.

Pe de altă parte, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Handbal preţ de aproape două decenii, Gaţu spune că e la curent cu tot ce mişcă în sportul său de suflet:

Despre băieţi nu vreau să spun nimic acum. Fiindcă nu ştiu ce ar mai putea fi spus. La fete, am urmărit cu atenţie confruntarea românească din Liga Campionilor, dintre CSM Bucureşti şi Râmnicu Vâlcea. M-am uitat la dubla confruntare şi din perspectiva încercărilor care ne aşteaptă în tentativa noastră de a ajunge la turneul olimpic, din vară. Nu cred că avem şanse cu Norvegia, dar am păstrat o mică speranţă. Tocmai de aceea se vorbeşte despre partida cu Muntenegru ca despre o finală. Totul va ţine de fete, de îndârjirea lor de moment. Eu îmi amintesc de generaţia noastră. Ne automobilizam. Nu era presa de azi, poate nici recompensele materiale. Dar noi ştiam una şi bună: odată obişnuit cu victoriile, gustul ăsta e tare plăcut. Ca să-l păstrezi e însă nevoie de foarte multă muncă! Mesajul meu către fete e să nu treacă deja partida cu Norvegia la capitolul înfrângeri”.

În ceea ce-l priveşte pe liderul echipei naţionale, Cristian Gaţu e categoric atunci când afirmă că mai are multe lucruri bune de demonstrat în handbal

Cristina Neagu e o jucătoare matură, trecută şi prin ciur, şi prin bucurii, şi prin accidentări mai mult sau mai puţin grave. O ştiu de ceva vreme. Are fibră de mare campion şi acel talent, dublat de psihic, care te poate pune în postura de a învinge, uneori aproape de unul singur, echipa adversă. Dacă va negocia cu atenţia cerinţele de menajare pe care i le impune propriul trup, atunci eu cred că mai există mult loc pe raftul ei de trofee de acasă. Totul depinde numai de ea, iar Cristina Neagu o ştie deja. Nu mai trebuie să-i spună nimeni asta, indiferent de renumele aceluia care ar vrea s-o încurajeze ori ba!”, sună concluzia marelui nostru handbalist.

Cristian Gaţu, 75 de ani, este dublu campion mondial de handbal, cu naţionala României, în 1970 şi 1974, dar are în palmares şi un titlu de vicecampion olimpic, la Montreal 1976, şi un bronz olimpic, la Munchen, în 1972.

Cristian Gaţu, unul dintre cei mai mari sportivi din istoria României
Cristian Gaţu, unul dintre cei mai mari sportivi din istoria României
Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622