Marius Niculae (41 de ani) este convins că Dinamo nu va reveni la nivelul de altădată fără un investitor puternic. Fostul atacant al roș-albilor a dezvăluit la „Dinamo 7/9” o discuție prin care Cristi Borcea își anunța contextul în care s-ar întoarce alături de club.
Dinamo a pus capăt seriei bune din ultimul timp cu un eșec la Poli Iași, 0-1. Pentru Ovidiu Burcă și ai lui urmează o partidă decisivă în perspectiva luptei pentru playoff. Dacă nu va trece de Brașov, cursa pentru revenirea în Superliga va fi încheiată. Marius Niculae crede că Dinamo va rămâne mult timp la nivelul ligii secunde fără un invetitor puternic. Unul dintre aceștia ar putea fi Cristi Borcea. „Spartanul” și-a anunțat revenirea, dar are o condiție.
Dinamoviștii ar fi trebuit să își vadă visul cu ochii în această toamnă. Bătrâna arenă din Ștefan cel Mare se lasă, însă, cu greu dusă: buldozerele sunt așteptate abia la primăvară. Noul stadion, la care speră suporterii, ar fi și condiția care l-ar convinge pe Cristi Borcea să revină alături de club.
„Acum, clubul Dinamo 1948 trăiește doar din donațiile și banii pe care îi strânge PCH. Eu cred că poate să supraviețuiască Dinamo, dar nu o să facă o echipa puternică, să te bați la promovare și să și promovezi.
Dinamo se afla într-o situație complicata și în clasament. O așteaptă un meci la Brașov care pe care, pentru că ei au câștigat cu CSA în Ghencea. Practic își joacă și ei ultima carte, ca și Dinamo, trebuie să câștige toate meciurile pentru a putea spera la play-off”, a spus Marius Niculae la „Dinamo 7/9”.
„Suporterii ar putea să susțină echipa, dar doar la nivelul ăsta. Pentru a face pasul următor, eu cred că este nevoie de un investitor. Unul care să vină cu bani, să aibă hobby fotbalul și să se lispească de o sumă de bani anual. Atunci, lucrurile vor intra pe un făgaș normal.
Eu cred că, pentru Dinamo, cel mai mult contează construcția noului stadion. În momentul când va fi gata noul stadion, eu cred, am aici și certitudinea după discuțiile pe care le-am avut cu Cristi Borcea, că va veni cu niște sponsorizări către echipă”, a dezvăluit Marius Niculae în cadrul emisiunii „Dinamo 7/9”.
„Am stat la masă cum stau aici față în față cu tine și a zis lucrul ăsta. Nu se va mai implica el direct, va fi băiatul lui Patrick, care e tot dinamovist pur sânge, și el vă gestiona partea de marketing, cam așa a fost discuția, pe care a început-o și Cristi Borcea, la început, când a venit la Dinamo.
Marius Niculae, la Dinamo 7/9.
„Am auzit că în luna februarie, cel târziu în martie, va veni primul buldozer. Va fi cel mai aplaudat buldozer din România și atunci clar lucrurile vor intra în linie dreaptî. Din ce știu eu, la ziua clubului, s-au semnat hârtiile de către Ministrul de Interne, a semnat și CNI.
Nu mai cred în machete, machetă aveam din 1992-1993, dar când oi vedea buldozerul că vine să dărâme, clar vom avea un nou stadion. Este păcat, suntem singurul mare club din București care nu avem un stadion”, a mai spus fostul atacant al „câinilor”.