Universitatea Craiova s-a impus cu 1-0 în fața polonezilor de la Widzew Lodz. Partizan Belgrad va fi ultimul adversar în cantonamentul din Antalya susținut de Eugen Neagoe și compania. Până la reluarea sezonului, antrenorul așteaptă noi transferuri la echipă.
Rivaldinho a marcat singurul gol al amicalului cu polonezii, chiar sub ochii lui Mihai Rotaru. Pe lângă victoria din al doilea amical din Antalya, Eugen Neagoe a primit o veste bună și din vestiar. Elvir Koljic a revenit pe teren după patru luni de absență. Totuși, antrenorul așteaptă și alte întăriri, pe lângă Alexandru Ișfan și Gjoko Zajkov. Universitatea a pus ochii și pe Jair, de la Petrolul.
Eugen Negoe a dezvăluit după meci că vorbește mereu la telefon cu Mihai Rotaru. Cu toate acestea, tehnicianul recunoaște că este mulțumit de cum arată echipa în acest moment:
„Un joc de pregătire reușit, chiar dacă pe final nu a mai fost acea claritate din prima repriză, nu am mai controlat jocul, dar este normal, este penultima zi de cantonament, jucătorii acuză o stare de oboseală, dar merită felicitări pentru modul în care s-au comportat în această perioadă. Mă bucur că nu am avut probleme cu accidentările.
Am avut un adversar foarte bun, locul trei din Polonia. Mâine vom întâlni o echipă foarte bună, locul 2 din Serbia, dar nu am oprit titularii. Vor apărea jucători în primul 11 și din cei care au jucat azi. Am vrut să aibă multe minute. Au făcut un efort foarte mare. Mâine va fi singura zi în care nu vom avea antrenament înaintea jocului.
Nu m-am hotărât. Vom lua hotărârile în săptămâna premergătoare partidei cu Botoșani, dar băieții s-au comportat exemplar. Au muncit foarte mult. Sper ca și mâine să ieșim sănătoși, să nu avem evenimente”, a declarat fostul antrenor al lui U Cluj.
„Sunt jucători buni pe care ni i-am dorit, jucători care ne vor ajuta, dar nu este simplu să vii la o echipă valoroasă și să ai o evoluție formidabilă. Zajkov și Ișfan sunt jucători valoroși. Mă bucur pentru Koljic, l-am felicitat. L-am felicitat și pentru evenimentul foarte mare prin care a trecut, este tatăl unei fetițe. A aflat în cantonament. A revenit pe teren după patru luni, nu a fost ușor. Azi am vrut să îl introducem, este posibil să joace și mâine, dacă nu este obosit.
Ne mai dorim unul sau doi jucători, vom vedea. Nu am discutat despre jucătorii care ar putea pleca la alte echipe. Vom vedea când ajungem la Craiova. Am discutat în fiecare zi cu patronul. Este normal, s-a interesat de starea jucătorilor.
Nu am pronunțat nume de jucători. A fost acea ofertă pentru Opruț, dar nu s-a realizat. Alte nume nu mai pot să dau. Vînă s-a antrenat cu noi, a apărut și el în echipă. Suntem un lot numeros, nu e ușor să împărțim lotul în două.
Hanca a jucat din primul minut. Nu știu alte aspecte. Jucătorii s-au comportat exemplar. Nu am ce să le reproșez. Este foarte complicat pentru mine să aleg primul unsprezece”, a spus Eugen Neagoe la finalul meciului.