Costel Gâlcă, ultimul antrenor care a luat titlul cu o echipă din București, în 2015, este aproape de o lovitură imensă. Playsport.ro a aflat că acesta are două oferte puternice din zona arabă și ar putea da o lovitură financiară mare.
Costel Gâlcă este în prezent antrenor la Radomiak, în Polonia, unde a avut rezultate bune. Ajuns în aprilie la formația poloneză, Gâlcă a preluat un club ce venea după șase meciuri consecutive fără victorie, dintre care patru fuseseră înfrângeri.
Românul a reușit să obțină trei victorii și un rezultat de egalitate cu formația din Radom și astfel a terminat sezonul pe locul 10.
Datorită rezultatelor bune, românul a primit două oferte din Arabia Saudită, anunță sursele playsport.ro., ambele din prima divizie. Cele două formații îi oferă salarii de trei ori mai mari decât câștigă acum în Polonia. Pe an, în Arabia Saudită, ar urma să primească între unuși două milioane de dolari.
Gâlcă este tentat să facă acest pas, urmând să ia o decizie în scurt timp. El a mai antrenat de trei ori în campionatul arab.
Le-a mai pregătit în Arabia Saudită pe Al-Taawoun, Al-Fayha și Al-Hazem. Vejle, din Danemarca, Espanyol și Almeria B, din Spania și FCSB sunt celelalte echipe din CV-ul antrenorului de 51 de ani.