Corvinul transferă un jucător cu aproape 50 de selecții în naționala țării lui
Corvinul Hunedoara a reușit un transfer important. Echipa din diviza secundă a transferat un fotbalist cu 50 de selecții în echipa națională.
Reușita pentru Corvinul Hunedoara
Ilja Antonov a semnat cu echipa din Hunedoara. Fotbalistul a mai jucat în România, la Hermannstadt.
Antonov are 52 de selecții în echipa națională a Estoniei. Este triplu campion în țară natală și are și un titlu în Armenia.
El a fost transferat de la FC Kalju.
„Corvinul Hunedoara a reuşit unul dintre cele mai importante transferuri din această vară, la nivelul Ligii a doua. Echipa noastră şi-a asigurat serviciile lui Ilja Antonov, fotbalist cu 52 de selecţii în naţionala Estoniei, pentru care a şi marcat în două rânduri!
Antonov se întoarce în România după experiența avută în urmă cu cinci sezoane la FC Hermanntadt şi este unul dintre jucătorii cu cel mai bun CV din cel de-al doilea eşalon. Mijlocaşul în vârstă de 30 de ani are în palmares opt trofee în Estonia şi Armenia şi meciuri în Europa Conference League!
Antonov ajunge la Hunedoara de la FC Kalju (locul patru în actuala ediție a primei ligi) pentru care a evoluat în 13 din cele 17 jocuri de până acum, marcând și un gol și fiind, totodată, căpitanul formaţiei din Capitală. Înainte de a ajunge la gruparea înfiinţată în urmă cu un secol, noul jucător al Corvinului a evoluat la FCI Levadia Tallinn și la Ararat, în Armenia.
Antonov are în palmares trei titluri de campion al Estoniei, cu FCI Levadia Tallinn, două Cupe și două Supercupe, cu aceeași grupare, dar și un titlu câștigat în Armenia, cu FC Ararat! Mai mult decât atât, internaţionalul eston a îmbrăcat și tricoul primei reprezentative de 52 de ori (marcând și două goluri) și de alte 15 ori pe cel al Naționalei de Tineret.
Ilja este la a doua experiență în România, unde a mai evoluat la FC Hermannstadt, între 2018 și 2019, odată cu promovarea sibienilor în prima ligă, ajungând pe Cibin de la Rudar Velenje (Slovenia).
Bun venit, Ilja! Tere tulemast, Ilja”, anunță Corvinul Hunedoara.