CFR Cluj a pierdut lamentabil primul meci jucat împotriva lui Lazio în play-off-ul Conference League. Eșecul campioanei României a fost analizat și de legendarul Cornel Dinu. Acesta a criticat dur tactica adoptată de Dan Petrescu în acest meci.
Joi, 16 februarie, Lazio și CFR Cluj s-au înfruntat în primul meci din play-off-ul pentru optimile de finală ale Conference League. Campioana României a jucat extrem de slab și nu a reușit să-și creeze nicio ocazie clară de gol. În plus, romanii au jucat în inferioritate numerică încă din minutul 15, atunci când Patric a fost eliminat. Lazio a câștigat meciul cu 1-0, grație golului marcat de Immobile în minutul 45+4.
Eșecul lui CFR Cluj a fost analizat și de Cornel Dinu. Acesta a criticat dur tactica lui Dan Petrescu, care s-a axat doar pe defensivă. Dinu a subliniat că nu este onorant să câștigi trofee bazându-te doar pe fazele fixe, așa cum a făcut CFR Cluj în ultimele sezoane din Superliga.
CFR a fost ca tot ce înseamnă Căile Ferate Române. Pe timpul lui Carol I se mergea mai sigur decât se merge acum. La fel e și CFR-ul.
Rămâne o echipă precum Petrescu. N-a făcut absolut nimic. Când câştigi cinci campionate marcând 60% goluri din faze fixe, am încheiat discuţia, nu joci fotbal. Mă surprinde Dan, că eu l-am promovat la naţională, dar era cu veleităţi ofensive.
Era un jucător care juca bine în jumătatea adversă de teren, ca fotbalist ofensiv, dar defensiv avea lipsuri. Lucrurile se mai schimbă. Există o statistică nedorită. Cei care provin din foarte buni atacanţi, joacă mai mult defensiv.
Închide jocul şi când are 35 de jucători la dispoziţie. Când îţi poţi permite să iei jucători de mâna a doua din Europa, dar care costă bani, ajungi la un fotbal suficient, bun pentru România, atât. Asta spune totul de la sine.
Dan Petrescu e interesat să câştige fără glorie, doar să facă bani. O echipă plată! Poate sunt uşor răutăcios, puţin exigent, că am fost apărător, dar am fost adeptul fotbalului ofensiv”, a declarat Cornel Dinu la Orange Sport.
La finalul partidei de la Roma, Dan Petrescu a fost surprinzător de calm și a admis superioritatea adversarilor. El a subliniat diferența netă de valoare dintre echipa sa și formația romană.
Mi-aș fi dorit să am un mijlocaș ofensiv bun azi, dar ăsta este lotul de care dispunem, asta avem în acest moment. Este diferența de valoare între Lazio și noi. Savic costă 100 de milioane de euro, despre ce vorbim? Știu că toți vrem mai mult, inclusiv eu îmi doresc, dar trebuie să fim realiști, noi nu mai suntem realiști în fotbalul românesc. Nu am ce să reproșez nimănui, am jucat cu Lazio, totuși”, a spus Dan Petrescu.