Aproape 30 000 de oameni sunt prezenți pe stadionul Ghencea. Fanii FCSB -ului au creat un show incendiar la derby-ul cu CFR Cluj.
Suporterii echipei lui Becali au realizat o coregrafie impresionantă la revenirea pe Ghencea. Momentul a fost aplaudat de întreg stadionul.
Lovitura de începere a fost dată de Adrian Ilie, fostul fotbalist al Stelei. „Cobra” a scandat cu fanii FCSB-ului.
FCSB are 9 puncte din 9 posibile, Gigi Becali sperând să ia titlul în sfârșit.
Meme Stoica vrea să mai poată juca echipa sa pe stadionul din Ghencea. Deocamdată, jocul din Conference League, cu danezii de la Nordsjallend, nu se știe deocamdată unde va avea loc.
„După meciul cu CFR nu ştim unde vom juca. De Ghencea ni s-a spus că vom juca doar dacă nu vor fi incidente la meciul de duminică.
Dacă cei de la MApN nu ne vor permite, vom juca pe un gazon, la Arcul de Triumf, pe care cel mai probabil se va antrena astăzi echipa de rugby a SUA. Mâine va fi România – SUA…
Da, România anului 2023! Dacă am încerca să jucăm în Giuleşti, e clar că nimeni nu o să ne permită. Într-o ţară normală, asta putea fi realizabil. Ce are?”, a declarat Mihai Stoica, la Orange Sport.