Cordea înțeapă banca FCSB-ului: „Merit să joc mai mult”

23 04. 2023, 23:12

FCSB a cedat în duelul cu Rapid, scor 1-0, iar elevii lui Elias Charalmbous sunt la cinci puncte de liderul Farul.

Rezultatul îi îndepărtează pe actualii vicecampioni de titlu.

Cordea, supărat după meci

Andrei Cordea, introdus la pauză, a fost cel mai periculos jucător al echipei sale. La interviurile de după meci, el s-a plâns că joacă puțin.

”Cred că am practicat un fotbal bun, am avut ocazii, dar nu am reușit să marcăm. Meritam să marcăm măcar un gol și altfel eram acum. Mergem înainte, nu este nimic gata. Ne vom antrena bine și vrem să câștigăm tot până la final.

Se întâmplă să mai și ratezi, mi-au intrat multe goluri, azi am ratat. Știu ce am de făcut, sunt un băiat serios. Mă antrenez bine, dar câteodată nu îți iese. E important să mergi mai departe, rezultatele bune vor veni.

Poate că sunt puțin frustrat, pentru că meritam mai mult. Am ratat mult, să întâmplă, nu cred că meritam să pierdem.

Am vorbit și cu unele persoane din staff, m-au încurajat, mi-au spus că nu am ce să îmi reproșeze. Important e să mă antrenez bine. E normal că în carieră să prinzi două trei meciuri unde să nu îți iasă jocul. Eu sunt bine, mă antrenez bine, cred că nu are nimeni ce să îmi reproșeze. E fotbal se întâmplă să nu îți iasă jocul. Îmi voi vedea de treaba mea în continuare.

Nu știu ce a contribuit la această formă mai slabă. Sunt aceeași persoană, mă antrenez, nu se întâmplă absolut nimic cu mine, îmi doresc să joc mai mult. Evoluțiile mele până la meciul cu Farul au fost foarte bune. Știu ce am de făcut.

Mă bucur că play-off-ul se joacă în această manieră. Farul are cinci puncte avans, noi credem până la final. Se poate întâmpla orice. Vom încerca să câștigăm la Craiova, suntem mai uniți decât niciodată și trebuie să facem față presiunii”, a spus Andrei Cordea.