Contraatac după ce Chipciu a fost tratat umilitor în Ghencea! Gardoș, exploziv în fața Armatei: „Dai foc la bani, toată strategia CSA e bazată pe distrugere. Noi suntem oierii lui Becali”

30 09. 2023, 19:12

CSA are niște rezultate dezastruoase în această stagiune, una în care nici nu are drept de promovare, pentru al treilea an consecutiv.

Florin Gardoș consideră că proiectul echipei din liga secundă este unul fără perspectivă.

Florin Gardoș, discurs acid la adresa CSA

CSA deține în acest moment sigla, palmaresul și stadionul în duelul cu FCSB, pentru titlul de continuatoare a Stelei, însă Florin Gardoș, fost fotbalist ce a activat în Ghencea, consideră că echipa din liga secundă nu reușește niciun progres, ba chiar este deranjat de investițiile făcute.

Cred că foarte mulți din cei care am jucat și înainte și după 2010, simțim același lucru ca și Chipciu. Eu m-am ferit să fiu foarte radical pentru că sunt oamenii de la Peluza Sud care au tatuat stema pe ei și știu cât de mult țin la echipă.

Nu vreau să-i supăr pe oamenii ăia. Dar e clar că în momentul acesta, zicea și Miu că ceva nu e în regulă, Miu care era foarte hotărât. Putem să discutăm o grămadă de subiecte. E un val de demisii în armată, fără precedent. Nu au condiții, nu au toalete, oamenii pleacă din armată. Și tu vii să bagi atâtea milioane într-o echipă fără nicio perspectivă. Fără drept de promovare. Dai foc la bani. Motivul pentru care nu reușesc să atragă oameni în afară de Peluza Sud.

Toată strategia CSA-ului este bazată pe distrugere, să demonstreze că FCSB nu e Steaua. Ei nu pun accentul pe faptul că ei sunt Steaua. Eu, Chipciu, toți care am fost pro FCSB, noi suntem oierii lui Becali.”, a spus Florin Gardoș, potrivit Fanatik.

Ce a spus Alexandru Chipciu

Nici Alexandru Chipciu, coleg cu Gardoș la Steaua, actuala FCSB, în perioada 2011 – 2014, nu a ezitat în a avea critici dure la adresa clubului condus de MApN. Mijlocașul celor de la U Cluj s-a lansat într-o adevărată tiradă, în urma injuriilor adresate de fanii celor de la CSA, din timpul partidei de Cupa României, una câștigată de echipa oaspete, în data de 27 septembrie 2023.

Dacă asta e Steaua cu echipamentul ăsta fake…Din punctul meu de vedere e o echipă fantomă. Păcat de suporterii astia de Peluza Sud care e o peluza frumoasă, dar nimic mai mult. M-au înjurat de soră, de nevastă, de copii, că sunt sclavul domnului Becali. Aşa e, sunt. Sunt sclavul lui, iar ei sunt sclavii Armatei.

Din păcate, eu n-am simţit nimic pe teren. Din contră, copiii făceau poze cu mine. Şi jucătorii lor, dacă îi intrebai, erau fanii mei. Nu ca sunt eu fotbalist mare. Nu sunt fotbalist mare, dar s-au bucurat atunci cu noi. Ghencea nu mai e Ghencea aia veche. Avea o istorie în spate. Acum e un stadion frumos, cu blocuri pe aici…Un stadion foarte frumos. Stema e frumoasă şi ea, dar echipamentele nu ştiu ce sa zic”, a spus Chipciu la finalul partidei CSA Steaua – U Cluj, 1-3.