După accidentarea suferită în meciul FC Voluntari – Farul Constanța, Constantin Budescu a vorbit despre retragere. „Magicianul” știe exact unde vrea să joace în viitor.
„Magicianul” a călcat strâmb în minutul 34 al partidei FC Voluntari – Farul Constanța, scor 1-0. Astfel, acesta a fost diagnosticat de medici cu ruptură de tendon și a suferit imediat o intervenție chirurgicală.
Constantin Budescu se recuperează foarte bine și speră să revină pe teren mai repede decât s-a prognozat. Întrebat cât timp mai are de gând să joace fotbal, „Magicianul” a subliniat faptul că nu are de gând să se retragă curând. Mijlocașul și-a manifestat iar dorința de a evoluat pentru Petrolul, însă în Liga 1.
Este foarte bine, acum că deja sunt în adidași este excepțional. Sunt și înainte un pic, și cred eu că o să revin mai repede.
(n.r. despre o ofertă de la Petrolul) N-am apucat să joc în Liga 1 pentru ei, n-am apucat să joc pentru Petrolul nici pe noul stadion, așa ca mi-aș dori la un moment dat să joc și acolo.
(n.r. despre câți ani își dorește să mai joace) Cât de mulți ani, în jur la 40 de ani, acolo să ajung”, a spus Budescu, potrivit AS.ro.
Cu toate că nu s-a despărțit în cele mai bune relații de FCSB, Constantin Budescu era pregătit să meargă la Buzău pentru a derby-ul FCSB – CFR Cluj, derby care ar fi decis campioana dacă „roș-albaștrii” n-ar fi remizat cu FC Voluntari.
Merită felicitări CFR Cluj, a câştigat cel de-al 5-lea campionat la rând. Dacă apucau să joace în ultima etapă, acum le era destul de greu. Toată lumea se aştepta ca Steaua (n.r. FCSB) să o bată pe FC Voluntari, dar nu s-a întâmplat asta. Păcat că nu s-a jucat această finală (n.r. FCSB – CFR Cluj), această ultimă etapă. Voiam şi eu sa merg la meci.
(Reporter: Unde a pierdut FCSB titlul?) S-au pierdut foarte multe puncte, cu echipele de la subsolul clasamentului. Şi asta a contat foarte mult„, a mai spus Budescu.
Este clar pentru toată lumea că și oficialii și antrenorul Petrolului își doresc să aibă un jucător de valoarea lui Budescu la revenirea în Liga 1. Această mutare ar putea fi însă deturnată de problemele financiare cu care se confruntă clubul galben-albastru în această perioadă, așa cum a explicat antrenorul Nae Constantin recent, în exclusivitate pentru PlaySport.
Din păcate, are o accidentare destul de gravă. Probabil e ieșit din circuit până la sfârșitul anului. Nu știu dacă Petrolul și-ar permite în condițiile actuale să plătească un jucător cu probleme medicale. Eu l-am vrut încă din iarnă, am insistat pe lângă conducere, e un fotbalist extraordinar. Cu siguranță însă, dacă va avea nevoie, o să-l primim să se pregătească cu noi când își revine. Mai departe e problema conducerii la capitolul contract”, a spus Nae Constantin.