Concluziile trase de Florin Prunea după plecarea lui Ovidiu Burcă de la Dinamo
Dinamo a rămas fără antrenor. Echipa din Ștefan cel Mare a decis să se despartă de Ovidiu Burcă, cel care a pregătit echipa timp de un an și jumătate, imediat după retrogradarea în „B”.
Burcă a adus echipa în prima divizie, dar nu a putut să o urce mai sus de locul 15, direct retrogradabil, astfel că a decis să plece de la echipă.
Prunea, despre demisia lui Burcă
Florin Prunea a comentat plecarea lui Ovidiu Burcă de la echipă. Acesta a spus că este un moment dureros în viața oricărei echipe plecarea antrenorului principal.
Cu toate acestea, el spune că la Dinamo sunt condiții și salarii la nivelul primelor patru echipe din prima divizie a României.
„Schimbarea antrenorului, pentru mine, e mereu ceva dureros. Nu este un motiv de sărbătoare. Eu cred că i-a protejat cât a putut de mult (n.r. Burcă pe jucători).
Au trecut prin clipe frumoase împreună. Promovarea a fost un miracol. Au fost clipe grele (n.r. în acest sezon).
La Dinamo sunt condiții de primele patru echipe din România. Și ca salarii”, a spus Florin Prunea, potrivit DigiSport.
Principalul nume de pe lista lui Dinamo este Florin Bratu.