Compromis făcut de conducerea Rapidului pentru fanii lui FCU Craiova. Oltenii vor fi primiți în Giulești
Conducerea Rapidului a anunțat în mod clar faptul că suporterii lui FCU Craiova vor putea să intre pe arena din Giulești la meciul direct de vineri seară. Chiar dacă oficialii clubului oltean nu au făcut demersurile necesare în acest sens, fanii vor putea să își procure bilete pe cont propriu.
Conducerea Rapidului le va pune fanilor lui FCU Craiova la dispoziție bilete la meciul direct
Cel care a făcut acest anunț este Victor Angelescu, co-acționarul Rapidului. El a spus că nu se teme că vor exista incidente la această partidă și a explicat că i se pare normal ca fanii echipei oaspete să poată asista la partidă dacă își doresc acest lucru.
„O să primim galeria oaspete, da! Adică noi nu putem să o primim cum se face adesea, în mod oficial, pentru că nu avem o adresă din partea clubului, prin care să spună că vin cu suporteri.
Dar vor avea peluza, unde stau suporterii vizitatori la noi, deschisă. Nouă ni se pare normal să vină la meci dacă vor să vină. Nu știu ce e ăla haos, nu mi-e atât de frică. Dacă vor dori să vină la meci, vor fi, pot să-și cumpere bilete.
Oricine își poate cumpăra bilete la meci și probabil că și le vor cumpăra. Eu cred că își vor susține echipa, într-un derby, fanii își susțin echipa”, a spus Victor Angelescu potrivit fanatik.ro.
Angelescu i-a răspuns de fapt lui Adrian Mititelu
Anunțul lui Angelescu a venit în contextul în care Adrian Mititelu spusese anterior că are de gând să scoată echipa de pe teren în cazul în care va fi contestat de fanii olteni prezenți în tribune. În plus, finanțatorul lui FCU Craiova chiar i-a acuzat pe omologii săi din Giulești că ar dori să întrețină conflictul deschis existent între suporterii olteni și conducerea clubului.
„Știți cum este, dacă îi lasă pe acolo cu fel de fel de bannere împotriva mea și a familiei mele, eu nu voi începe meciul. Voi părăsi meciul. Ce ție nu îți place, altuia nu-i face.
Ce se gândesc ei (n.r. – Rapid), hai să îi lăsam să facă atmosferă împotriva Craiovei. Deci, dacă apar bannere, jucătorii se vor opri și vor părăsi terenul cu orice consecințe. Să joace Angelescu și cu Șucu și cu cei de la Rapid să joace ei un amical.
Numai ungurii se simt discriminați? Eu nu mă simt discriminat, jignit, mi-am băgat viața în fotbal și să vină unii să mă înjure? Jucătorii vor părăsi imediat terenul. Știți că sunt căpos. Napoli are ordin și Săceanu la fel.
Eu nu mă refer la rapidiști, e dreptul lor să mă înjure, dar dacă mă înjură cei de la Craiova, Robert Săceanu (n.r. – team managerul echipei) are ordin să scoată echipa de pe teren. Nu mă interesează consecințele. Am mândrie și orgoliu. Eu nu mai pot. Am pus stop. Iar atunci, dacă se va întâmpla asta, își va asuma, moral cel puțin, Angelescu chestia asta.
El dacă face chestii d-astea să vedem când vine Rapid la Craiova dacă mai intră vreun rapidist la meci. El nu trebuie să se bage pentru că aici se încearcă subminarea clubului, iar el le dă apă la moară”, a spus Adrian Mititelu, citat de digisport.ro.
Sursă foto: Facebook / Peluza Sud 1997