Intrat în dizgrația lui Gigi Becali, Andrea Compagno ar putea îmbrăca tricoul unei rivale. Ilie Dumitrescu nu exclude varianta ca acesta să ajungă la Rapid.
Dacă în precedenta stagiune a fost principalul marcator al echipei sale, cu 16 goluri în 32 de meciuri și a pierdut la limită lupta cu Marko Dugandzic pentru titlul de golgheter, acum Compagno nu se mai regăsește. Are doar 4 reușite în 19 apariții, iar Gigi Becali îl pune la zid constant. S-a întâmplat inclusiv după derby-ul pierdut în fața giuleștenilor.
Prin urmare, în spațiul public se vehiculează ipoteza conform căreia aceștia ar fi interesați de serviciile sale, cu atât mai mult cu cât Cristiano Bergodi l-a lăudat recent. Ilie Dumitrescu a lăsat de înțeles că mutarea are șanse de reușită, dar i-a atras atenția vicecampioanei că italianul este singurul „număr 9” autentic din lot.
„Tot ce este posibil. În momentul în care există interes, în momentul în care se plătește o sumă, în momentul în care Rapid are nevoie de un ‘număr 9’, nu știu de ce s-a pus problema asta, pentru că în momentul de față la FCSB singurul ‘număr 9’ autentic este Compagno, dar astea sunt problemele lor”, a declarat fostul mare internațional cu ocazia evenimentului de lansare a parteneriatului dintre FRF și producătorul chinez de electronice Oppo.
Nu cu mult timp în urmă, Cristiano Bergodi a vorbit la superlativ despre Andrea Compagno, un jucător pe care nu îl cunoștea până să ajungă în campionatul românesc, la FCU Craiova. FCSB l-a transferat în vara anului trecut, pentru 1,5 milioane de euro.
„Despre Compagno am o părere pozitivă. Luptă întotdeauna, e un jucător important, dar acolo (n.r. la FCSB) e concurență. Depinde de antrenor și ce gândesc ei. El e un profesionist, un băiat bun. E italian, are personalitate, un jucător important pentru România.
În Italia nu știu cum e perceput, a jucat în ligile inferioare, nu știu ce părere au în Italia în legătură cu Compagno. Știu că anul trecut a fost în lotul lărgit al Italiei. Sincer, nu știam de Compagno înainte să vină în România, juca în ligile inferioare. M-am mirat că era un jucător pe care nu îl cunoșteam, dar juca în ligile inferioare, nu îmi era ușor să știu de el. S-a remarcat în ultima vreme și este un jucător important pentru FCSB. Mie mi-a creat mereu probleme când l-am întâlnit”, a declarat tehnicianul Rapidului, conform fanatik.ro.