FCSB pare tot mai aproape de revenirea în Ghencea.
FCSB – Dinamo a fost programat în viitorul sezon din Superliga încă din etapa 2, dar în acest moment nu se știe oficial unde se va juca Derby de România.
Sâmbătă, 22 iulie 2023, de la 21:30, a fost reprogramat marele meci, după ce inițial trebuia să se joace duminică, dar problema cea mai mare în acest moment este legată de stadionul pe care se va derula întâlnirea.
După ce Gigi Becali (65 de ani) a spus azi că are semnale pozitive legate de faptul că derby-ul FCSB – Dinamo se va juca pe Stadionul Steaua, după ce premierul Marcel Ciolacu a lăsat de înțeles același lucru, iată că în spațiul public a apărut și o declarație dinspre CSA Steaua.
Ștefan Bichir, comandantul clubului Steaua, le-ar fi spus suporterilor de la CSA, că nu are ce face și că trebuie să o lase pe FCSB să evolueze pe arena construită de Compania Națională de Investiții și care a costat 100 de milioane de euro.
”Nu îmi convine, dar nu prea mai am ce să fac și nici nu am de gând să fac închisoare pentru că nu respect legea. Se pare că va trebui să renunțăm”, ar fi spus Bichir într-o conversație cu liderii Peluzei Sud, entitatea care susține CSA Steaua, susține GSP.ro.
Marcel Ciolacu a spus că ar vrea ca FCSB – Dinamo să se dispute în Ghencea. Arena Națională, stadionul de casă al celor de la FCSB, va fi închisă o lună, de pe 15 iulie și până pe 14 august pentru că acolo se vor organiza două super concerte, astfel că roș-albaștrii caută soluții.
Premierul României a spus, puțin mai devreme, că sunt șanse importante ca FCSB – Dinamo se va disputa în Ghencea.
”Normal este să se joace derby-ul FCSB-Dinamo pe stadionul Ghencea. Îmi doresc să fiu prezent, cum eram în copilărie, împreună cu tatăl meu”, a declarat premierul Marcel Ciolacu, în exclusivitate pentru ProSport.
Etapa 1
Vineri, 14 iulie
Ora 18.30 Oțelul Galați – UTA Arad
Ora 21.30 FC Rapid 1923 – Sepsi OSK Sf. Gheorghe
Sâmbătă, 15 iulie
Ora 18.30 FC Hermannstadt – Farul Constanța
Ora 21.30 CFR 1907 Cluj – Politehnica Iași
Duminică, 16 iulie
Ora 18.30 Petrolul Ploiești – Universitatea Cluj
Ora 21.30 FC U Craiova 1948 – FCSB
Luni, 17 iulie
Ora 18.30 FC Voluntari – FC Botoșani
Ora 21.30 Dinamo -Universitatea Craiova
Etapa a doua
Vineri, 21 iulie
Ora 18.30 Sepsi OSK Sf. Gheorghe – FC U Craiova 1948
Ora 21.30 UTA Arad – CFR 1907 Cluj
Sâmbătă, 22 iulie
Ora 18.30 Farul Constanța – FC Voluntari
Ora 21.30 FCSB – Dinamo
Duminică, 23 iulie
Ora 18.30 Politehnica Iași – FC Hermannstadt
Ora 21.30 Universitatea Cluj – FC Rapid 1923
Luni, 24 iulie
Ora 18.30 FC Botoșani – Petrolul Ploiești
Ora 20.30 Universitatea Craiova – Oțelul Galați