De ce nu crede Manea că „Mbappe” e dorit de nemți.
Recent, s-a vorbit intens despre o posibilă plecare, la vară, a lui Florinel Coman, de la FCSB, asta după ce Adrian Ilie a anunțat că Stuttgart este interesată de „vedeta” roș-albaștrilor.
Florin Manea este de părere că Florinel Coman nu are nicio ofertă din Bundesliga. Acesta susține că, în cazul în care zvonurile ar fi fost reale, „Mbappe” s-ar fi aflat în fotbalul din Germania deja.
„Mi s-a părut slab Rapid cu FCSB. M-am bucurat pentru Rapid, dar ce am văzut la FCSB a fost îngrijorător. Avem pretenții de la Olaru sau Coman, că se pot transfera, dar după acest meci e greu sa speri la așa ceva. Eu nu cred că sunt oferte din Bundesliga pentru Coman. De la interes pană la ofertă e cale lungă. Dacă era ofertat, Florinel era în Germania deja. Eu am trecut prin asta în iarnă, că se zvonea de interesul multor echipe pentru Radu Drăgușin, dar doar câteva au venit cu oferte concrete”, a declarat Florin Manea, în cadrul emisiunii PlaySport Live.