Coman a plecat direct la vestiare după ce a fost schimbat în minutul 57. Ipoteză-șoc: ”Nu va fi în lot cu Kosovo”
Florinel Coman ar putea să nu facă parte din planurile lui Edi Iordănescu la partida contra reprezentantivei din Kosovo, care va avea loc marţi seară, în preliminariile Euro 2024.
Nu o accidentare l-ar împiedica pe fotbalistul celor de la FCSB să se afle în lotul trciolorilor. Ci un gest pe care acesta l-ar fi făcut în momentul în care a fost înlocuit în disputa contra israelienilor. Scos din teren în minutu 57, mijlocaşul ofensiv a avut o reacţie de dezaprobare. Şi nu a mai dorit să urmărească restul meciului de pe bancă.
A plecat direct la vestiare vizibil supărat, iar aspectul nu i-a scăpat selecţionerului. Valeriu Răchită consideră că felul în care se raportează Florinel Coman la astfel de episoade îi dăunează şeptarului vicecampioanei României.
Penalizat de un fost stelist
“Nervos, s-a văzut când se ducea spre bancă că era nervos, vroia să mai joace. Și-a dat seama că nu a avut un joc foarte bun, a trebuit să vină după fundașul dreapta și toată energia lui s-a consumat pe faza de apărare. Se vede mimica feței, când te schimbă și e totul ok nu faci așa, vroia să mai joace probabil.
S-a dus la vestiare să vadă ultimele 30 de minute din Kosovo cu Elveția, să analizeze jocul. Scouterii profesioniști au și lucrul acesta la dosarul lui Florinel. Sunt lucruri care îți dau cu minus. Pleacă pentru că i se permite”, a mărturisit fostul fundaş la Fanatik.
Motivele dezamăgirii
Florinel Coman a revenit în circuitul naţionalei odată cu prestaţiile foarte bune din această primăvară. A bifat minute şi la Pristina şi la Lucerna, iar evoluţiile sale tot mai consistente îl fac să se gândească la un posibil transfer afară.
“Orice jucător, până la urma urmei, care joacă în România, cum e și el, vrea să prindă un contract. Atâta timp cât nu joacă e normal să fie supărat. Noi am jucat fotbal, știm. Când ieși de pe teren nu te duci la vestiar chiar dacă ești accidentat. Doctorul stă pe bancă, nu se duce în vestiar după tine.
Și eu de-a lungul carierei poate m-a schimbat și m-am dus la vestiare. Eram supărat nu că mă schimbă, ci că nu jucam bine. Eram supărat pe evoluția mea. Dacă a plecat și nu i s-a dat voie, nu o să joace cu Kosovo și nu o să fie în lot”, a argumentat Dănuţ Lupu.