CNN a dezvăluit tot! Ce a scris Simona Halep în plângerea împotriva firmei Quantum Nutrition

20 02. 2024, 19:20

CNN a oferit mai multe detalii cu privire la procesul intentat de Simona Halep canadienilor de la Quantum Nutrition. Este vorba despre firma producătoare a suplimentului despre care susține că a fost contaminat cu Roxadustat, substanța interzisă descoperită în organismul ei.

Fostul lider mondial pretinde despăgubiri de zece milioane de dolari, convinsă că această companie se face vinovată de situația în care se află. Jurnaliștii americani au intrat în posesia plângerii.

CNN a dezvăluit ce a scris Simona Halep în plângerea împotriva firmei Quantum Nutrition

Avocații Simonei Halep au făcut publică încă de anul trecut intenția de a acționa în instanță Quantum Nutrition, dar demersul a prins contur abia acum, după audierile de la TAS.

Potrivit CNN, în dosarul aflat pe rolul unui tribunal din New York se arată că sportiva noastră a folosit suplimentul Schinoussa în 2022, în timpul US Open: „Ulterior a fost testată pozitiv cu Roxadustat, substanță care nu apare pe eticheta produsului”.

Aceasta acuză Quantum Nutrition de „nepăsare și de un nivel frapant de neglijență”, precizând că în ultimul an și jumătate – de când a fost testată pozitiv cu Roxadustat și suspendată – „a trecut printr-o perioadă de chin și umilire, și-a pierdut pofta de viață”.

Jurnaliștii americani au studiat cu atenție cazul și au contactat ambele părți implicate, dar canadienii nu au dorit să reacționeze. În fața instanței, frații John și Konstantinou „Kostas” Koveos, cei care sunt proprietarii din acte ai firmei, au negat acuzațiile, susținând că nu au fabrică proprie. Suplimentul pe bază de colagen ar fi fost produs în Custom Food Packaging.

Simona Halep, atacată de CTP după acest demers

Decizia Simonei Halep a stârnit o mulțime de reacții, inclusiv contradictorii. Cristian Tudor Popescu, de pildă, nu s-a sfiit să o „urecheze”, convins că ar fi trebuit să se îndrepte împotriva Quantum Nutrition încă din 2022, când i-a fost descoperită în organism substanța interzisă.

„După părerea mea, nu va avea niciun succes. Este un soi de răspuns nervos al Simonei ca să acționeze, să reacționeze într-un fel după judecata de la TAS. Probabil simte că decizia nu îi va fi favorabilă finalmente și atunci a ales această mișcare de retorsiune cerând cele 10 milioane de dolari. Bineînțeles că va fi un proces cât se poate de lung, ea va cheltui bani cu avocați și așa mai departe, dar după părerea mea cu șanse reduse de reușită.

După părerea mea, face chiar rău (n.r – că dă în judecată compania canadiană). De ce îi dă acum în judecată? Ea nici n-a pomenit inițial de acest supliment la TAS. Apoi, când lucrurile s-au complicat, a vorbit despre el. Faptul că vine acum cu această decizie este ușor tardiv și chiar ridicol”, a spus jurnalistul, potrivit sport.ro.