“Clubul s-a pliat pe ce a ales antrenorul”. Rrahmani putea ajunge la CFR Cluj, dar Dan Petrescu a ales alt atacant

Bogdan Solomon 27.09.2023, 10:46
“Clubul s-a pliat pe ce a ales antrenorul”. Rrahmani putea ajunge la CFR Cluj, dar Dan Petrescu a ales alt atacant

Albion Rrahmani, noua vedetă a Rapidului, a fost pe lista celor de la CFR Cluj, dar mutarea nu s-a mai realizat. Dan Petrescu a mers atunci pe mâna unui alt atacant.

Rrahmani putea ajunge la CFR Cluj, dar Dan Petrescu s-a opus

În cele patru meciuri bifate în tricoul alb-vișiniu, atacantul kosovar a înscris de șase ori, stârnind chiar și admirația rivalilor. Traseul său în Superliga putea fi cu totul altul, însă.

CFR Cluj îl putea transfera alături de Ermal Krasniqi, în condițiile în care cei doi lucrează cu același impresar, dar Dan Petrescu – antrenorul echipei la acea vreme – s-a opus, întrucât își dorea un „vârf” clasic. A fost adus Rangelo Janga, cedat între timp în Israel, la Bnei Sakhnin, pentru 200.000 de euro.

„Nu trebuie să vedem lucrurile aşa, pentru că atunci aveam atacanţi. Noi căutam o extremă. Asta era poziţia pe care Dan Petrescu o ceruse. Mai mult decât atât, nu aveam buget de transferuri în acel moment. Dovadă că şi Rapid a dat bani pe el.

Noi am avut un buget pentru Ermal Krasniqi pe care ni l-am asumat, noi semnându-l în iarnă ca jucător liber. Asta a fost ideea. Profilul de atacant pe care Dan Petrescu îl căuta era un clasic număr 9, gen Janga. Asta era filozofia. Normal că şi clubul s-a pliat pe ce a ales antrenorul ca şi stil, strategia echipei”, a dezvăluit Marius Bilașco, oficialul fostei campioane, la Orange Sport.

Duckadam, convins că Rapid a dat lovitura: „Rrahmani va fi cel mai spectaculos transfer din România”

În cea mai recentă ediție a emisiunii PlaySport Live, Helmut Duckadam i-a felicitat pe rapidiști pentru transferul lui Albion Rrahmani și a susținut cu tărie că acesta le va aduce în conturi o sumă uriașă dacă va fi ferit de accidentări și va avea prestații la fel de bune. Plecarea sa ar fi, pe de altă parte, o reală pierdere, în condițiile în care s-a pliat perfect pe stilul de joc impus de Cristiano Bergodi.

„Trebuie să felicit impresarul și conducerea Rapidului pentru găsirea unui astfel de atacant senzațional, care se pliază mult mai bine pe stilul lor decât Dugandzic. E rapid, dezinvolt, are cam de toate.

Dacă Rapid va face treabă bună în campionat și va ajunge și în Europa, într-o grupă, ceva, atunci el va fi unul dintre cele mai spectaculoase transferuri din România. Dacă va fi ferit de accidentări, dacă va juca meci de meci la Rapid, dacă va fi titular și la naționala din Kosovo, cota lui va crește exponențial și poate fi vândut și pe o sumă mai mare de 10 milioane de euro”, ne-a declarat „Eroul de la Sevilla”.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622