Ionel Dănciulescu și soția sa, Mihaela, au trecut prin clipe de coșmar, joi dimineață, când un copac de pe marginea drumului s-a prăbușit peste mașina lor. Cei doi sunt teferi, însă au trecut printr-o mare sperietură.
În dimineața acestei zile, în timp ce se aflau în trafic, Ionel Dănciulescu și soția sa au trăit clipe de coșmar. Aflați în împrejurimea Stadionului Dinamo, pe Calea Floreasca, cei doi au fost implicați într-un accident rutier. Însă, accidentul respectiv nu s-a produs din cauza lor. O dubiță aflată pe contrasens a intrat într-un pom de pe scuar și acesta s-a prăbușit peste vehiculul în care se afla fostul atacant al lui Dinamo și soția sa.
Din fericire, niciunul dintre ei nu s-a ales cu răni, însă mașina a fost avariată destul de rău. Mihaela, soția lui Dănciulescu, se afla la volan în acele momente de coșmar.
Filmul incidentului a fost povestit chiar de Ionel Dănciulescu:
Mergeam cu Mihaela (n.r. – soția) în mașină, eram aproape de Dinamo și pe partea cealalată a drumului o dubă a intrat într-un copac, pe care l-a secerat, iar acesta s-a prăbușit pe mașina noastră. Cel mai important este că suntem în regulă, acum rămâne să rezolvăm cu mașina”, a relatat Ionel Danciulescu, pentru DigiSport.
Cel mai probabil, Ionel Dănciulescu era dus la serviciu de soție. La începutul acestui an, Clubul Sportiv Dinamo a înființat o nouă academie de fotbal, iar coordonatorul acesteia a fost numit Ionel Dănciulescu.
Va fi o Academie de sine stătătoare. Deocamdată noi avem în plan iniţierea copiilor şi nu punem baza pe rezultate imediate, ci pe dezvoltarea copiilor, pe integrarea lor în echipele din care vor face parte.
Vom folosi baza proprie, cea de la CS Dinamo. Copiii vor avea sală de forţă, sală de sport, bazin etc. Chiar dacă facem această academie, ne vom afla într-un dialog permanent şi colaborare cu FC Dinamo 1948, cu suporterii care susţin echipa acum. De altfel, vom juca cu DDB pe tricouri. Copiii vor fi crescuţi în spiritul dinamovist, iar Dinamo va avea întâietate la orice jucător de care e interesată.
Începem de la zero. Nu vrem să luăm jucători sau antrenori de la actualul Centru de Copii şi Juniori al clubului. Am mai spus şi insist, nu vrem sa rivalizăm cu cineva, iar Dinamo va fi primul beneficiar.
Înscrierile au început, iar locurile sunt limitate. În funcţie de numărul celor interesaţi, e posibil să facem şi echipe U13 şi U14”, spunea Ionel Dănciulescu, despre proiectul în care s-a angrenat.