Louis Munteanu a fost cel mai bun jucător de pe teren, la meciul dintre Farul și Rapid, terminat cu scorul de 3-1. Atacantul a punctat, ajungând la 10 goluri în acest sezon. Mai mult, a avut și un gol anulat, a dat o pasă de gol și a trimis și o minge în bară.
La finalul meciului, a vorbit despre relația cu fostul lui coleg, Marian Aioani, căruia îi dă gol de fiecare dată când se întâlnește cu el.
Louis Munteanu este fericit că echipa lui a ajuns la trei victorii la rând. Atacantul spune că Aioani este ”clientul lui”, pentru că marchează mereu în poarta lui. Îi urează gândurile sale bune, după ce portarul s-a accidentat.
Forma bună a atacantului îl face pe acesta să spere că va merge la EURO 2024.
”Cred că Hagi e mulțumit de mine, de asta îmi dă încredere. E o victorie mare, cu un adversar bun. Am reușit să legăm trei victorii la rând. Aioani e clientul meu, s-a lovit, îmi pare rău. Așa a fost să fie, să îi dau gol, voi râde cu el pe tema asta.
Nu știu dacă ne-am trezit acum, am făcut meciuri bune și când făceam egal sau luam gol în ultimul minut acasă. Așa a fost să fie acest sezon. Muncesc în fiecare zi, anul trecut am dat tot 10 goluri, vreau să dau mai multe anul ăsta. Mai sunt meciuri. Vreau să plec afară, dar vom vedea ce oferte vor fi.
Mai am patru meciuri. Mă distrez pe teren. Sper să joc bine la echipa asta frumoasă. Sper să fiu la EURO, vreau să vorbesc pe teren. Nu trebuie să primesc explicații, dacă voi fi convocat, va fi foarte bine”, a spus Louis Munteanu, după acest meci.