Invitat la GSP live, mijlocașul de 27 de ani recunoaște că nu crede că are șanse să intre în vederile celor de la FRF sau a selecționerului Mirel Rădoi. De aceea, este tentat de selecționata vecinilor noștri. Mai ales că Ungaria lui Marco Rossi, a arătat foarte bine la Euro, unde s-a luptat cu Portugalia, Franța sau Germania.
Antrenorul lor a întrebat de mine. Nu glumesc, a fost la un meci și m-a văzut. A întrebat dacă ama ctele în regulă, care este situația mea. Încă nu le am, dar îmi doresc să-mi iau cetățenie. Selecționerul italian a fost, da. Ei mai au jucători naturalizați, sunt deschiși la chestia asta. Am demarat procedurile pentru cetățenie. Mi-e mult mai ușor, am o străbunică de acolo și-mi va fi mai ușor să iau cetățenia, a declarat Bumba.
Acesta visează să se lupte pentru un loc la un turneu final. Dacă nu cu România, măcar cu naționala Ungariei.
Îmi doresc și eu să joc pentru o calificare, poate pentru un EURO. Sunt apreciat, ăsta e un lucru bun pentru mine. Dacă pentru țara mea nu am nicio șansă, asta este, a explicat Claudiu Bumba
Pentru Claudiu Bumba, visul cel mare rămâne tot naționala României. Fotbalistul a fost selecționat de 3 ori, ultima dată în 2015, dar de atunci nu a mai intrat în vederile niciunui selecționer.
Când am fost chemat, am stat doar pe bancă. Nu am avut șansa să intru 5-10 minute să demonstrez ceva, poate altfel stăteau lucrurile. Reușeam ceva, mă vedea cineva și poate plecam în altă parte. Nici acum nu e târziu, dacă vom continua pe aceeași pantă ascendentă și vom fi între primele 3-4 echipe din Ungaria, voi juca și voi da goluri, bănuiesc că mă vor vedea, speră Bumba