Ciprian Deac, out până la finalul sezonului. A fost operat și nu mai poate juca în acest campionat

Radu Bordei 18.04.2023, 14:23
Ciprian Deac, out până la finalul sezonului. A fost operat și nu mai poate juca în acest campionat

Probleme foarte mari pentru CFR Cluj, în acest final de campionat. Dan Petrescu va trebui să se descurce fără cel mai bun și constant jucător, Ciprian Deac. Mijlocașul a suferit o accidentare gravă la meciul cu Sepsi și nu va mai juca.

Anunțul care îl dărâmă pe Petrescu. Trebuie să câștige titlul fără ajutorul lui Ciprian Deac

Și așa antrenorul campioanei se plângea de subțirimea lotului. Tehnicianul trebuie să obțină al 6-lea titlu consecutiv în Gruia fără aportul celui mai important fotbalist. Deac a fost mereu elementul care a legat jocul campioanei și a lipsit foarte rar din primul „11” al clujenilor. Din păcate pentru CFR, acesta s-a accidentat grav chiar în momentul cel mai important al competiției. Clujenii au parte de o concurență acerbă, iar FCSB și Farul arată un joc mult mai bun în acest final de campionat. De aceea, absența unui jucător atât de important poate da peste cap tot sistemul lui Petrescu.

L-am pierdut până la finalul sezonului. Are o accidentare la nivelul umărului. Sunt anumite leziuni, rupturi, umărul dislocat. Este o operaţie mai complexă. Deac este pe mâini bune. Din păcate nu va mai juca în acest play-off. Este o pierdere foarte importantă. Ghinion, complex de îngrijorări. Pentru unele nu găsim explicaţii, altele nu le primim. Şi tot aşa. Deac, la ora actuală, este foarte greu, dacă nu imposibil de înlocuit, a spus Cristi Balaj la Fanatik

Dan Petrescu, furios după victoria cu Sepsi

Dan Petrescu a fost supărat după victoria echipei sale în partida cu Sepsi, 2-1. Antrenorul formației CFR Cluj a atacat din nou arbitrajul. Victoria a fost cu sacrificii pentru CFR Cluj, doi jucători s-au accidentat, dintre care unul grav. Birligea și Deac, marcatorii clujenilor în meciul cu Sepsi, au ieșit de pe teren cu probleme medicale serioase.

A fost nemeritat. Am avut trei penalty-ur clare. M-am săturat. Dacă cei de la club nu vorbesc, Dan Petrescu vorbește. VAR-ul ce face? Iar am pierdut doi jucători. Deac s-a dus la spital, se pare că e grav, Birligea. Deac nu arată bine. Va fi foarte greu în viitor. E făcut anul și playoff-ul ăsta să suferim. Când eram fotbalist nu luam atâtea cartonașe galbene, a explicat Dan Petrescu, la finalul meciului din Gruia

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622