Cine va apăra la națională în meciurile cu Kosovo și Elveția. Bornescu le-a făcut radiografia celor trei portari din lotul României Exclusiv
Mircea Bornescu a analizat în cel mai mic detaliu prestațiile fiecăruia dintre portarii convocați la echipa națională pentru meciurile cu Kosovo și Elveția din preliminariile Euro 2024 și a elucidat misterul: cine merită să câștige bătălia pentru titularizare.
Mircea Bornescu le-a făcut radiografia celor trei portari din lotul României și a dat verdictul! Cine merită să fie titular
Fostul portar al Rapidului și Universității Craiova a remarcat că Ștefan Târnovanu a avut parte de evoluții entuziasmante în primele apariții între buturile FCSB-ului, dar a scăzut pe parcurs, ajungând chiar să gafeze în meciul cu Farul din penultima etapă, decisiv pentru titlu. Toate aceste aspecte au făcut ca moralul său să nu fie la cote tocmai înalte.
În schimb, Marian Aioani a început ezitant stagiunea, reușind să atingă vârful de formă abia spre final, când a avut o contribuție uriașă, prin paradele sale, la câștigarea campionatului. Horațiu Moldovan este, prin urmare, alegerea lui „Pepe” pentru poarta naționalei în cele două partide din deplasare, datorită constanței de care a dat dovadă, chiar dacă au existat și momente mai puțin plăcute.
„Aici îi va simți foarte bine antrenorul de portari, Leo Toader, el este cel care va lua decizia. Târnovanu a avut un start excepțional, a apărat foarte bine, a gafat foarte puțin, după care au venit meciurile din Europa League, unde a luat foarte multe goluri. Nu neapărat din vina lui, însă moralul lui nu a mai fost ca la început. A terminat cu înfrângerea de la Constanța, unde a și greșit, cu pierderea campionatului, moralul nu e foarte bun.
Aioani nu a început foarte bine, însă pe final a fost un jucător decisiv pentru Farul în câștigarea campionatului. În penultima etapă, la Craiova, a făcut un meci senzațional, a apărat foarte bine și cu FCSB, a mai și greșit, evoluții amestecate. Cel mai complet și cel care și-a ajutat cel mai mult echipa, chiar dacă a mai avut sincope, este Moldovan. A avut evoluții extraordinare. A greșit și el, într-adevăr, dar a avut puterea să treacă peste. La meciul cu Craiova a avut niște intervenții senzaționale. Este un portar care tot timpul apără ce este de apărat și te mai și ajută un pic”, a explicat Mircea Bornescu, la Playsport Live.
Avertisment înaintea meciului cu Kosovo: „Te cam ia cu frisoane”
În ceea ce privește dubla din această vară, fostul goalkeeper și-a exprimat convingerea că elevii lui Edi Iordănescu nu vor avea viață grea doar cu Elveția, ci și în fața selecționatei din Kosovo. Aceștia ar putea părea o pradă ușoară la prima vedere, dar mulți dintre jucătorii care compun lotul evoluează la un nivel înalt. Doar norocul ar putea face, cu alte cuvinte, ca tricolorii să obțină maximum de puncte din aceste dueluri.
„Trebuie să ne așteptăm la multă suferință în cele două meciuri, mult sacrificiu și multă concentrare dacă vrem să scoatem ceva. La prima vedere, Kosovo nu reprezintă mare lucru, dar când iei jucătorii și vezi unde joacă, te cam ia cu frisoane. Eu sunt mai naționalist din fire, dar încerc să fiu și realist. Ar trebui să prindem noi o zi foarte bună și ei să nu prindă o zi foarte bună a lor. Atunci vom câștiga.
Un egal în Kosovo ar fi foarte bun pentru România. Surprize sunt, poți să prinzi un meci bun, să te aperi, să joci pe contraatac și să scoți un rezultat de egalitate sau să câștigi, dar jucătorii trebuie să fie concentrați și să-și dorească foarte mult. Rămân la părerea că se ajunge mult prea ușor la echipa națională, nu avem proiecte pe termen lung. Începuse să-mi placă foarte mult ce se întâmpla sub bagheta lui Mirel Rădoi. Nu că-mi displace ce se întâmplă acum cu Edi, dar trebuie să demonstreze, pentru că echipa națională deocamdată înoată”, a mai spus Mircea Bornescu în ediția de marți, 13 iunie a emisiunii noastre.