Cine transmite la TV Spania – Franța, finala Ligii Națiunilor

Gheorghiu Dan 10.10.2021, 00:49
Cine transmite la TV Spania – Franța, finala Ligii Națiunilor

Campioane mondiale în 2010, respectiv 2016, Spania și Franța se înfruntă pentru trofeul Ligii Națiunilor, unul pe care doar Portugalia îl are deocamdată în palmares.

Spania – Franța, în direct pe două posturi TV în România

Spania și Franța sunt finalistele celei de-a doua ediții a Ligii Națiunilor, competiție organizată de UEFA începând din 2018. Înfruntarea de gală dintre cele două naționale are loc în această seară pe Stadio San Siro din Milano și poate fi urmărită în direct pe Digi Sport 1 și pe Look Sport+ de la ora 21:45.

Ca și la precedenta ediție, din 2019, semifinalele și finalele Ligii Națiunilor se desfășoară în sistemul Final Four, unul programat acum în Italia. Spania a învins-o pe campioana Europei în prima semifinală, scor 2-1, după o dublă a lui Ferran Torres, în timp ce Franța a trecut extrem de spectaculos de Belgia.

Semifinală superbă cu Belgia

Diavolii roșii au condus cu 2-0 la pauză, dar campioana mondială a întors rezultatul în partea a doua. Benzema, Mbappe din penalty și Theo Hernandez au înscris golurile care au dus-o pe Franța în finală.
Spania – Franța se joacă pe San Siro, cu o capacitate de maximum 50%, în timp ce tot azi se joacă și finala mică. Italia și Belgia se înfruntă de la ora 16:00, la Torino, de asemenea în direct pe Digi Sport 1 și pe Look Sport.

Franța, ușor favorită

Casele de pariuri anticipează o finală strânsă, astfel că niciuna dintre combatante nu este mare favorită. Franța are cota 2,55 pentru un succes, în timp ce Spania un pic mai mare, 2,95. Explicația este simplă: ibericii aliniază o echipă foarte tânără, cu un jucător al Barcelonei, Gavi, de doar 17 ani, care a făcut un meci mare împotriva Italiei.

De partea cealaltă, Franța are o trupă mult mai experimentată, cu mulți campioni mondiali din 2018 în lot și cu o tripletă ofensivă formată din Benzema, Mbappe și Griezmann, care bagă în sperieți orice apărare adversă.

„La nivel individual, Franţa este cea mai bună echipă din lume. Echipa lor este plină de jucători de top şi de puncte de referinţă. Noi trebuie să lucrăm ca o echipă şi să fim mai buni decât ei la nivel colectiv”, a declarat Luis Enrique, selecționerul Spaniei, înaintea finalei.

Palmares perfect egal

Spania și Franța s-au întâlnit de 14 ori în întreaga lor istorie, iar palmaresul este unul echilibrat. Câte șase victorii de fiecare parte, plus două rezultate de egalitate. Întâlnirile directe sunt puțin semnificative, pentru că ultima a avut loc în 2017, când ibericii s-au impus chiar pe terenul Franței. Doar Lloris, Mbappe și Griezmann au jucat atunci, în timp ce din naționala Spaniei doar Busquets își amintește de acea confruntare.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622