Cine o mai salvează pe Dinamo? Venirea lui Gigi Mulțescu nu a schimbat nimic în jocul „câinilor”

21 03. 2021, 08:36
Cine o mai salvează pe Dinamo? Venirea lui Gigi Mulțescu nu a schimbat nimic în jocul „câinilor”

Cine o mai salvează pe Dinamo? Venirea lui Gigi Mulțescu nu a schimbat nimic în jocul „câinilor”. Echipa din Ștefan cel Mare se afundă tot mai mult în „măruntaiele” clasamentului. Ieri, la Iași, a reușit performanța de a pierde în fața ultimei clasate. Politehnica Iași nu mai câștigase un meci de 3 luni.

Cine o mai salvează pe Dinamo?

Cine o mai salvează pe Dinamo? Până la urmă, tot jucătorii, indiferent de cum îl cheamă pe antrenor. Gigi Mulțescu a preluat echipa într-un moment extrem de dificil. Jerry Gane, fostul tehnician, a demisionat după eșecul cu FC Argeș, depășit de situație. Mulțescu, supranumit SMURD, încearcă o nouă resuscitare a echipei. Sezonul trecut i-a mers, dar nu trebuie uitat că play-out-ul Ligii 1 a fost „înghețat” spre final, în contextul pandemiei. Asta a salvat-o, finalmente, pe Dinamo de la căderea în „B”.

Acum, Dinamo „sângerează” abundent și din cauza situației absolut halucinante în care clubul a ajuns de la preluarea lui de către Pablo Cortacero &Co. Suporterii, reuniți în entitatea DDB au făcut lucruri incredibile pentru a menține echipa în viață. Dar nu pot intra și pe teren în locul unor jucători care, poate, nu mai cred în ceea ce fac. Ei nu au reușit să se trezească nici după venirea lui Gheorghe Mulțescu și au pierdut în fața ultimei clasate. Poli Iași, nu mai câștigase din luna decembrie. Iar pe teren propriu nu mai fusese victorioasă din septembrie, de la halucinantul 5-2 contra FCSB.

Cine o mai salvează pe Dinamo? Venirea lui Gigi Mulțescu nu a schimbat nimic în jocul „câinilor” care au fost învinși și la Iași, de ultima clasată

Venirea lui Gigi Mulțescu nu a schimbat nimic în jocul „câinilor”

Sigur, nici nu a fost timp de „minuni”. Dar Gigi Mulțescu încă e optimist. Deși, ciudat, tehnicianul afirmă că echipa încă nu a intrat în hora retrogradării. De fapt, formația sa „joacă” demult acolo.

E greu, e foarte greu, ne-au lipsit cinci jucători de bază. E foarte bună această pauză, trebuie să ne recuperăm jucătorii accidentați și să completăm pregătirea. Meciul de azi era de șase puncte pentru noi. Vom juca fiecare meci la victorie, nu avem ce face. Deocamdată n-am intrat în hora retrogradării, mai sunt multe meciuri, dar situația este foarte grea”, a spus Mulțescu, după eșecul de la Iași, conform digisport.ro.

Mai sunt 2 etape din sezonul regular. Următorul meci este, însă, contra celor de la CFR Cluj. Campioana va dori să nu mai facă pași greșiți după eșecul în fața celor de la FCSB. Apoi, va urma jocul cu Clinceniul. O trupă care, cel mai probabil, va fi în competiție acerbă pentru unul dintre ultimele locuri de play-off. Deci, a aduna chiar și 2 puncte în cele două întâlniri este o misiune grea spre imposibilă. Rămâne „dubla” din semifinalele Cupei României, cu Astra. Singura „lumină” într-un sezon ca un priveghi. Și, firește, un play-out unde „mâna” lui Mulțescu se va putea vedea mai bine. Sau nu. Pentru că nici el nu va intra pe teren în locul jucătorilor.