Cine-i Dide? Un fotbalist din Premier League s-a apucat de muzică, dar cântă cu fața acoperită: Fanii spun că l-au ghicit pe artist
Un fotbalist din Premier League a lansat o piesă rap. Sportivul nu a vrut să își dezvăluie identitatea, așa că s-a filmat cu fața acoperită. Fanii sunt convinși că au ghicit cine este controversatul artist.
Întrebarea pe care și-o pune toată lumea: ”Cine-i Dide?”
Un jucător de fotbal, cu numele de scenă Dide, a lansat o piesă rap, care a strâns deja 450.000 de vizualizări pe Youtube. Melodia se numește „Thrill” (n.r.- „fior”, în limba engleză) și i-a făcut pe iubitorii fotbalului din Regat să se întrebe cine este personajul care se ascunde în spatele măștii negre pe care o folosește în videoclip.
Mulți sunt de părere că în spatele măștii se ascunde unul dintre fotbaliștii care evoluează pentru Arsenal.
Piesa a fost lansată la finalul acestei săptămâni. Mai exact, vineri, 28 aprilie. Melodia a strâns deja peste 450.000 de vizualizări, după cum se arată pe canalul oficial de Youtube al artistului.
”El dovedește că scrie versuri foarte bine”
În dreptul melodiei apare și un mesaj.
Fiți pregătiți să să fiți uimiți de noul videoclip al piesei «Thrill» Artistul nostru talentat își exprimă emoțiile și momentele grele prin care trece și pe care nu le poate arăta fanilor.
Din spatele măștii sale misterioase, el dovedește că scrie versuri foarte bine și atinge subiecte precum identitatea, inegalitatea, precum și aspecte legate de societatea modernă.”, se arată în mesajul care apare în descrierea videoclipului.
Fanii echipei Arsenal spun că în spatele măștii s-ar ascunde atacantul Eddie Nketiah, conform Sport Bible.