Cine este noul lider în clasamentul ATP

Radu Bordei 03.04.2023, 11:56
Cine este noul lider în clasamentul ATP

Novak Djokovic domină clasamentul ATP. Nici nu a jucat și sârbul a trecut pe primul loc în ierarhia tenisului mondial masculin. Nole l-a devansat pe omul de la care se așteaptă să fie viitorul star al tenisului, spaniolul Carlos Alcazar. Cel mai bun jucător român rămâne Nicholas David Ionel, pe locul 240.

Novak Dkokovic, lider în clasamentul ATP. Nole nici nu a jucat în America

La fel ca anul trecut, sportivul sârb nu a participat la Indian Wells și Miami. Asta din cauza regulilor privind vaccinul anti-covid, din Statele Unite. În continuare acesta este obligatoriu pentru cetățenii străini care se deplaseză peste ocean. Așa că Djokovici, un opozant recunoscut al acestui vaccin, a preferat să stea acasă. Nu a pierdut nimic, dimpotrivă. Nole a devenit lider ATP cu un avans de 380 de puncte faţă de Alcaraz, campion în California şi semifinalist în Florida.

Pe locul al treilea se menţine Stefanos Tsitsipas. Daniil Medvedev, campion la Miami Open, a urcat un loc, de pe cinci pe patru, în timp ce învinsul său din finală, Jannik Sinner, a urcat două poziţii, de pe 11 pe 9.

Novak Djokovic a vorbit despre rivalitatea cu Federer și Nadal

Novak Djokovic nu a putut juca în cadrul turneelor de la Indian Wells și Miami din cauza faptului că nu este vaccinat anti-Covid. În urma ratării celor două turnee din Statele Unite sârbul a pierdut primul loc mondial în favoarea spaniolului Carlos Alcaraz. Djokovic va reveni pe teren la turneul de la Monte Carlo, programat în perioada 8 – 16 aprilie.

Novak Djokovic a vorbit pentru CNN despre rivalitatea istorică pe care a avut-o cu Roger Federer și Rafael Nadal. Sârbul a mărturisit cu franchețe că la început era nervos pentru faptul că este contemporan cu cei doi. Ulterior însă a realizat că această rivalitate acerbă l-a întărit foarte mult și l-a ajutat să devină un jucător de top.

Trebuie să recunosc că, uneori, faptul că eram din aceeași generație cu Roger Federer sau Rafael Nadal m-a enervat foarte tare, m-a înfuriat.

Dar apoi am realizat că ei m-au făcut mai puternic, mental, fizic, jocul meu s-a îmbunătățit datorită tuturor meciurilor pe care le-am jucat unul împotriva celuilalt. Mai ales datorită meciurilor pe care le-am pierdut împotriva lor, meciuri importante, a declarat Novak Djokovic.

Djokovic a subliniat că nu are regrete pentru ratarea turneelor din Statele Unite și se pregătește intens pentru revenirea pe teren. Sârbul este acum concentrat pentru turneele pe zgură la care va participa în următoarea perioadă.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622