Cine este cea mai slabă națională din lume? Nu a mai câștigat un meci de 127 de partide

Bogdan Solomon 24.03.2023, 18:41
Cine este cea mai slabă națională din lume?  Nu a mai câștigat un meci de 127 de partide

În debutul preliminariilor Campionatului European din 2024 a fost decernat „premiul” pentru cea mai slabă echipă națională din lume. Aceasta a ajuns la nu mai puțin de 127 de partide fără victorie.

San Marino, cea mai slabă națională din lume. Nu a mai câștigat de 127 de partide

San Marino a cedat vineri, 23 martie, în fața Irlandei de Nord, scor 0-2, în primul meci din grupa H a preliminariilor. Dubla lui Dion Charles (24 și 55) nu doar că a adus primele trei puncte pentru țara sa în drumul spre un nou turneu final, dar a consemnat și un record negativ istoric în dreptul oaspeților.

Concret, acesta a fost cel de-al 127-lea meci consecutiv fără victorie pentru elevii lui Fabrizio Costantini (54 de ani), care ocupă ultima poziție în clasamentul FIFA, 211, în urma unor selecționate precum Guam, Somalia, Aruba sau Anguilla.

Ultima victorie datează din 2004 și a fost obținută la limită, 1-0, cu Liechtenstein, într-un amical. Doar alte 8 partide nu s-au soldat cu înfrângeri de-a lungul timpului, cel mai important rezultat fiind un 0-0 în compania Turciei, în 1993. Golgheterul la zi este Andy Selva, cu 8 reușite în 73 de apariții în tricoul echipei naționale, între 1998 și 2016.

Bucurie de nedescris pentru remize cu Liechtenstein și Gibraltar

Un moment istoric pentru San Marino s-a petrecut în ediția din 2020 a Ligii Națiunilor, când au fost înregistrate pentru prima dată de la înființare două partide consecutive fără înfrângere. Este vorba despre două remize albe, 0-0, cu Liechtenstein și Gibraltar, care i-a făcut pe jucători să nu-și mai poată stăpâni lacrimile.

„Am zis că n-aș plânge, dar o să plâng. Un cadou pentru mica mea țară mare, mare. Pentru mine e un vis. Îmi cer scuze, nu pot să vorbesc. Familia mea e fericită, la fel și soția mea.

Dedic acest rezultat întregii țări. Suntem o țară mică, dar avem inimă mare. Către familia mea, soția mea, prietenii mei: îmi pare rău că plâng, sunt emoționat”, a spus, la acea vreme, Dante Rossi, fundașul de origine argentiniană al micuței echipe naționale.

Revenind la preliminariile Euro 2024, după înfrângerea cu Irlanda de Nord, San Marino va merge în Slovenia pentru duelul programat duminică, 26 martie, la ora 19:00. În grupa H se mai află Danemarca, Kazahstan și Finlanda.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622