Radu Drăguşin este oferit ca model pentru jucătorii tineri care vor să crească într-un mediu sănătos şi să ajungă la un moment dat la marea performanţă.
Impresarul său, Florin Manea, a vorbit şi despre felul în care fundaşul celor de la Genoa înţelege să îşi respect activitatea chiar şi atunci când este în timpul liber. Drăguşin este atent la tot ce înseamnă nutriţie, odihnă şi comportament. Iar eleganţa este unul dintre punctele forte atunci când jucătorul naţionalei se află pe teren. Şi înfruntă unii dintre cei mai buni atacanţi ai planetei.
”Radu, la 15 ani a jucat cu două coaste rupte. A știut mereu ce-și dorește. Anul trecut, a jucat 40 de meciuri și a luat 3 cartonașe galbene. Anul asta, în 9 etape în Serie A, contra unor atacanți de top, are zero cartonașe galbene.
Asta spune ceva. E considerat cel mai agresiv de la el din echipă și are zero cartonașe. Stă foarte bine tactic, cunoaște jocul, de aceea nu ia galben”, a ţinut să scoată în evidenţă agentul FIFA, în exclusivitate în emisiunea PlaySport Live.
Toţi visează să ajungă la celebritatea de care Drăguşin se bucură în prezent. Unul dintre tinerele talente de la noi care şi-ar dori să se facă remarcat în peninsulă este Ianis Dobrescu. Tânăr fotbalist pe care Florin Manea îl consideră ignorat la loturile naţionale.
„Pe 19 ianuarie va împlini 16 ani. E din Deva, am foarte mare încredere în el. Cum toată lumea a spus că sunt nebun cu Radu, așa zic și de el. E senzațional. Mama se ocupă de nutriție, tatăl, de partea fizică. A fost deja la Genoa, are șanse să ajungă și el acolo.
Nu e la echipa națională. A fost la națională, după care… Nu mai vreau să stârnesc polemică. Nu sunt agreat de foarte mulți oameni din fotbal, și nu mă refer la FRF, dar va fi la lotul național după ce se va transfera la Genoa. Deocamdată, el joacă la echipa tatălui său și cei de la FRF nu-l iau în calcul”, a atras atenţia agentul FIFA.
Semnalul de alarmă tras în privinţa evaluării lui Dobrescu are un fundament serios. Daniel Bolca este exempul cel mai la îndemână pentru felul în care un jucător apreciat în Serie A nu a avut parte de şanse de a juca sub tricolor.
„Uitați-vă ce greșeală s-a făcut cu Boloca. După Brozovic, aleargă cel mai mult, iar tu îl chemi la națională și-l bagi câteva minute. Știu că Inter se interesează ca să-l cumpere. Credeți că Radu nu avea șanse la naționala Italiei? Avea, dar el e român get beget. Tremură când se intonează imnul”, a completat Florin Manea.