Cine e favoritul momentului pentru banca lui Liverpool. Xabi Alonso a ieșit de pe listă!

Alex Bodnariu 29.03.2024, 12:25

Liverpool va rămâne fără antrenor la finalul sezonului, iar conducerea clubului caută variante pentru a-l înlocui pe Jurgen Klopp.

Cel mai vehiculat nume a fost cel al lui Xabi Alonso, antrenorul lui Bayer Leverkusen. Presa internațională îl vedea pe spaniol ca succesorul perfect pentru Klopp. Ibericul are un sezon fenomenal în Bundesliga, unde este aproape de câștigarea primului titlu din istoria clubului. Antrenorul a jucat pentru ”cormorani” 5 sezoane și este la curent cu filozofia clubului. Și Bayern Munchen s-a interesat de serviciile lui Xavi Alonso, întrucât Thomas Tuchel a anunțat conducerea că va părăsi echipa la finalul sezonului.

Xabi Alonso vrea să continue cu Leverkusen

Planurile celor doi giganți au șanse mici de a se realiza, întrucât Xabi Alonso și-ar dori să continue pe BayArena. Jurnalistul Fabrizio Romano a anunțat pe contul său de Instagram că Liverpool a ieșit din cursa pentru semnătura lui Alonso. Acesta notează că Leverkusen așteaptă un răspuns din partea spaniolului pentru prelungirea înțelegerii. Din 2025, va intra în vigoare o clauză de reziliere în contractul lui Xabi Alonso, în valoare de 15 milioane de euro.

Conducerea lui Liverpool s-a reorientat rapid. Pe lista de posibili antrenori a apărut numele lui Ruben Amorim, antrenorul lui Sporting Lisabona. Portughezul de doar 39 de ani este la conducerea lui Sporting din 2020. Acesta se bate la titlu în Portugalia, Sporting fiind pe primul loc, la un punct distanță de Benfica.

Ruben Amorim propune un fotbal ofensiv, fiind asemănător cu Jurgen Klopp. Sporting a marcat 75 de goluri în doar 25 de meciuri jucate în campionatul Portugaliei. Înainte să ajungă pe banca celor de la Sporting, Amorim a antrenat Braga timp de un sezon.

Klopp îi liniștește pe fani

Jurgen Klopp a ținut să potolească spiritele printre fanii ”cormoranilor” până la numirea unui nou antrenor. Acesta a declarat că are încredere în decizia conducerii și e convins că succesorul său va face o treabă bună la echipă.

„Cred că este momentul perfect pentru o schimbare pentru Liverpool. Nu este un moment prost pentru viitorul, întrucât nu am reușit să câștigăm totul”, a declarat Klopp. Oamenii i-au dat o șansă lui Bill Shankly… ce a urmat după Bill Shankly a fost fantastic. Suntem din ce în ce mai buni. Oamenii vor înțelege că perioada mea la Liverpool a fost una fantastică și ne-am bucurat de ea. Sunt 100% sigur că ceea ce au învățat oamenii de-a lungul anilor este că, dacă avem încredere și ne străduim, atunci totul este posibil. Liverpool va atrage manageri de clasă, sunt 100% convins”, a transmis Jurgen Klopp.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622