În 2007 a debutat în sportul care avea să-l ducă pe cele mai înalte culmi. De atunci, sportivul a câștigat multe lupte. În prezent, copilul din imagine are o familie foarte frumoasă și este unul dintre cei mai cunoscuți bărbați din România.
A participat la mai multe emisiuni televizate, inclusiv la ”Survivor România”, și a avut o carieră impresionantă în sporturile de contact. Supranumit ”Moartea din Carpați”, de-a lungul anilor, fostul luptător a avut o mulțime de victorii impresionante.
În caz că nu v-ați dat deja seama, este vorba despre Cătălin Moroșanu. Fostul concurent de la ”Survivor All Stars” a avut o copilărie fericită. După cum mărturisea el, a crescut lângă o pădure, mediu care a contribuit destul de mult la dezvoltarea lui. Cătălin are doi copii și și-ar dori ca aceștia să crească într-un mediu asemănător.
Cătălin s-a născut în 1984, la Cotnari (județul Iași). În ceea ce privește studiile, fostul luptător a absolvit Facultatea de Drept. De-a lungul anilor, Moroșanu a apărut la mai multe emisiuni televizate, iar în urmă cu ceva timp a înființat o academie sportivă care îi poartă numele.
”Am avut o copilărie frumoasă, am crescut într-un canton silvic, în pădure. Am avut mereu acea libertate de a zburda în natură. Lucrul acesta a fost foarte important pentru dezvoltarea mea fizică și psihică. Când crești în natură, în comuniune directă cu aceasta, ești mai viguros”, povestea, în urmă cu câțiva ani, Cătălin Moroșanu.
După alegerile locale din 2012, Cătălin Moroșanu a devenit consilier județean în Iași. La vremea respectivă, sportivul s-a aflat pe listele PDL. Un an mai târziu, el a fost desemnat șeful organizației de tineret a filialei județene PDL. În vara lui 2016, fostul concurent de la ”Survivor” a obținut un nou mandat de consilier, însă din postura de membru al PNL.
Tot atunci Moroșanu a devenit și prim-vicepreședinte al Tineretului Național Liberal. Ulterior, Cătălin și-a depus candidatura pentru a intra pe listele PNL pentru parlamentare, însă a ajuns să-și dea demisia din funcțiile deținute în partid și și-a retras candidatura. În primăvara lui 2022, Cătălin Moroșanu s-a retras definitiv din politică.