Cicâldău și-a primit coroana de rege în Turcia. Golul cu Besiktas l-a transformat în idolul turcilor

Olteanu Ștefan 25.10.2021, 21:47

Alex Cicâldău (24 de ani) a înscris un nou gol în tricoul lui Galatasaray, iar cu ocazia acestei reușite mijlocașul român și-a primit coroana de rege în Turcia. Atât fanii, cât și jurnaliștii turci s-au înghesuit pe rețelele de socializare pentru a-l lăuda după golul marcat în derby-ul cu Beșiktaș.

Eurogol marcat de Alex Cicâldău. Și-a primit coroana de rege în Turcia: „Un adevărat golazo, în primul său mare derby!”

Alex Cicâldău a reușit un gol de senzație în derby-ul Beșiktaș – Galatasaray. În minutul 35, mijlocașul român a primit o pasă la marginea careului din partea lui Akturkogli și, fără să stea prea mult pe gânduri, a finalizat cu șiretul lângă bara stângă. A fost al treilea său gol marcat pentru Galatasaray, după cele cu Giresunspor și Kasimpasa. Însă această ultimă reușită a fost de departe cea mai importantă, deoarece a venit în primul său mare derby din Turcia.
În acest context, fanii Cim Bom, dar și jurnaliștii turci și-au scos pălăria în fața lui Cicâldău.

GO-LA-ZO! Cicâldău a deschis scorul pentru Galatasaray”, a scris publicația beIN Sports după golul românului.

De asemenea, jurnalistul Alejando Parra a lăudat execțuia lui Alex Cicâldău: „A reușit un adevărat golazo în primul său mare derby din Turcia”.

Fanii au înnebunit. L-au comparat cu un personaj de benzi desenate, dar și cu Wesley Sneijder, fost mare internațional olandez

Nici fanii nu și-au putut ascunde entuziasmul după reușita lui Cicâldău. Printre zecile de reacții de pe rețelele de socializare, Cicâldău a fost comparat chiar și cu „The Punisher”, celebrul personaj din benzile desenate „Marvel Comics”.

Alex The Punisher Cicâldău”, a scris un fan Cim Bom pe Twitter.

De asemenea, un alt suporter înfocat l-a comparat pe Alex Cicâldău cu Wesley Sneijder. Fostul mare mijlocaș din naționala Olandei s-a făcut remarcat de-a lungul carierei cu șuturile sale superbe de la mare distanță.
În ultimii ani ai carierei, Sneijder a încris câteva goluri minunate și pentru Galatasaray. Olandezul a evoluat pentru formația Cim Bon în intervalul 2013 – 2017, timp în care a înscris 45 de goluri și a oferit 44 de pase decisive.

Galatasaray, un vis împlinit pentru Cicâldău

Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru PlaySport.ro, Alex Cicâldău a vorbit despre visul pe care îl trăiește la Galatasaray:

Eu văzusem filmulețe cu fanii de la Galatasaray și auzisem multe, dar ce trăiesc acum e dincolo de orice mi-am imaginat. E pur și simplu fenomenal! Atâta pasiune și atâta dragoste e greu să găsești în altă parte! Spun că trăiesc un vis la Galatasaray pentru că totul este extraordinar. Suporterii, condițiile de pregătire, antrenamentele, atmosfera din vestiar, mâncarea, locul unde trăiesc…

Fanii iubesc tot ce înseamnă Galatasaray! Dacă ești jucător al echipei, devii iubit instantaneu. Oamenii mă opresc pe stradă, facem poze, au ajuns să mă recunoască deși port mască ? La un restaurant, așteptam mâncarea la prânz și mă tot uitam cu coada ochiului cum un suporter se învârtea de 5 minute cu telefonul prin jurul meu. Până la urmă și-a făcut curaj, s-a apropiat să facem o poză. Efectiv tremura tot, nu putea ține telefonul de fericire, atât de mult conta pentru el Galatasaray! Fanii îmi spun Cicialdău, le e greu să pronunțe numele corect”, a spus Cicâldu, pentru PlaySport.ro.

Interviul întreg poate fi citit AICI. Ce spune despre decizia lui Mirel Rădoi de a pleca de la echipa națională.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622