Lupta de la distanță care azi își consumă o rundă esențială, dintre CFR Cluj și FCSB, reprezintă de fapt nu doar o confruntare de moment pentru cucerirea titlului de campioană în România. În fapt, e o etapă dintr-un duel care domină fotbalul românesc din ultimii ani!
CFR Cluj a fost înființată în 1907, iar FCSB e cunoscut drept clubul cu această identitate începând din 2003, anul implicării lui Gigi Becali. Cu acești parametri temporali în minte, ne concentrăm pe savurosul parcurs intersectat ale celor două trupe de la vârful fotbalului nostru. În ultimele două decenii, pentru a înțelege și mai bine miza confruntării din acest sezon! Practic, din sezonul 2003/04 până la 2020/21, inclusiv!
Sezonul 2003/04 este unul de reper și, totodată, unul mai mult de distanță, decât de… luptă! Ambele afirmații sunt adevărate pentru că abia atunci CFR Cluj a promovat în Liga 1, câștigându-și seria din Divizia B a acelor vremuri la un punct distanță de Jiul Petroșani. În vreme ce FCSB termina primul eșalon pe locul 2, în spatele lui Dinamo.
Așadar, primele dueluri directe din istoria recentă vin din sezonul 2004/05. Divizia A din timpul acela se încheia cu FCSB campioană, iar CFR Cluj abia pe locul 11 din 16. Erau începuturile construcției în Gruia, dar ardelenii se înscriau totuși pentru participarea în Cupa UEFA Intertoto, având să ajungă ulterior în finala acesteia!
În sezonul 2005/06, FCSB își apără trofeul și redevine campioană, în timp ce ascensiunea CFR-ului se traduce în primii pași clari. Clubul din Ardeal termină pe locul 5 în campionat (nu se juca sistem play-off/play-out atunci), fix în spatele locurilor de cupe europene.
Sezonul următor, 2006/07, FCSB și CFR Cluj sunt una lângă cealaltă în clasamentul final! Bucureștenii pe locul 2, după Dinamo, cu doar două puncte peste CFR, care se califică în premieră în preliminariile Cupei UEFA. Iar sezonul 2007/08 aduce rocada. CFR ia titlul, FCSB termină pe doi, după un sezon de poveste cu episoadele “Romeo Bunică” la Buzău și “Dosarul Valiza” la Cluj!
Istoria duelului dintre cele două formații pentru următorul cincinal, adică din sezonul 2008/09 și până în cel 2012/13 inclusiv, e una cu zig-zag-uri. Și cuprinde două ediții cumva neașteptate.
Prima: în 2009 e campioană revelația Unirea Urziceni, cu ardelenii abia pe locul 4 și FCSB tocmai pe locul 6 în ierarhia finală! A doua: în 2011, titlul merge la Oțelul Galați, cu CFR Cluj abia pe locul 10 și în afara cupelor europene, firește, iar FCSB pe locul 5.
Rămân trei ediții în care titlul a mers fie în Gruia, fie la roș-albaștri. În 2010, ardelenii s-au bucurat încheind ediția la 7 puncte peste FCSB (locul 4), cucerind titlul în fața principalei urmăritoare, Urziceni. În 2012, doar 5 puncte peste FCSB (locul 3), dar trofeul tot în Gruia, cu jucătorii în vișiniu devenind campioni în fața Vasluiului, cu doar un punct avans.
FCSB își ia revanșa în 2013, anunțând parcă cei de trei ani de dominare în campionat. Termină pe locul 1 cu un avans fantastic de 16 puncte față de revelația Pandurii Tg. Jiu. CFR-ul, doar locul 9!
Dacă bătălia primului deceniu ne propune așadar un scor egal, 3-3 la titluri de campioană, ultimii ani apleacă balanța titlurilor spre Ardeal. Din 2013 până în prezent s-a făcut 4-2 pentru CFR Cluj!
Titlul din 2013 a fost completat cu încă două consecutive de către bucureșteni, obținute în 2014 și 2015 așadar, fără ca formația clujeană să termine vreodată fix în urma lor. Doar că, după un “intermezzo” cu Astra Giurgiu și Viitorul (2016 și 2017), s-a instaurat o nouă dominare. De data asta, CFR Cluj!
Patru titluri consecutive din 2018 până în prezent, la trei dintre ele cu FCSB pe locul doi, parcă pentru a adânci și mai mult amărăciunea în tabăra roș-albastră!
Dincolo de bătălia titlurilor, cu avantaj până în prezent pentru clujeni, e interesant să privim diagrama pozițiilor pe acest interval de timp în Liga 1. Iese în evidență faptul că, în ciuda trofeelor mai puține, FCSB nu s-a clasat vreodată mai jos de locul 6 în campionat. În vreme ce ardelenii au nu mai puțin de 4 sezoane de ascensiune sau reconstrucție, sub acest nivel, ajungând chiar și la clasări pe locurile 9, 10 și 11!
CFR CLUJ: 11-5-3-1-4-1-10-1-9-5-3-10-4-1-1-1-1
FCSB: 1-1-2-2-6-4-5-3-1-1-1-2-2-2-2-5-2