CFR Cluj a primit o veste extrem de proastă. Campioana României riscă să fie exclusă din cupele europene. Ardelenii au primit deja o suspendare drastică din partea UEFA.
CFR Cluj a primit în cursul zilei de vineri o veste extrem de proastă. Campioana României riscă excluderea din competițiile europene pentru o perioadă de 3 ani.
Mai exact, Corpul de Control Financiar al Cluburilor din cadrul UEFA a făcut o evaluare amănunțită pentru mai multe cluburi europene. Potrivit noului regulament pentru licențiere și sustenabilitate financiară, forul european a decis să penalizeze aspru 11 echipe. Printre acestea se numără și CFR Cluj. Campioana României a primit o suspendare din cauza faptului că nu a respectat condiția de a nu avea „datorii scadente” pe parcursul sezonului. În plus, clubul ardelean a fost amendat cu 250.000 de euro, aceasta fiind cea mai mare amendă dictată de UEFA.
Următoarele cluburi sunt sancționate cu excluderea din cupele europene pentru următoarele 3 sezoane pentru că au recidivat și au acumulat datorii mai vechi de 90 de zile. În cazul lui CFR Cluj, sancțiunea este cu suspendare pentru o perioadă de probă de două sezoane și va fi aplicată numai dacă echipa nu îndeplinește cerințele de solvabilitate în sezoanele 2023/2024 și 2024/2025”, a anunțat UEFA.
Astfel, CFR Cluj riscă să fie exclusă din competițiile europene dacă va mai încălca regulile financiare sezonul actual și în următoarele două. Ardelenii nu vor mai putea evolua în Europa indiferent de rezultatele obținute pe plan intern.
Situația financiară în care ne aflăm astăzi este una asumată, și, tocmai în acest sens, conducerea clubului face eforturi mari, de o bună perioadă de timp, să compenseze risipa făcută în anii trecuți.
Ne așteptam ca pe parcursul procesului de redresare, început în urmă cu mai bine de un an, să apară astfel de momente grele, dar am știut și că, împreună, vom găsi întotdeauna soluții.
În consecință, am început un plan de optimizare de la care nu ne abatem în niciun moment. Mai mult, luăm această decizie, a comisiei UEFA, ca pe o motivație suplimentară pentru a ne dedica și mai mult redresării financiare, în așa fel încât sa ajungem un club performant și sustenabil și din punct de vedere financiar.
Decizia comisiei este una firească, dată fiind noua politică de sustenabilitate financiară a UEFA, care are drept unic scop susținerea tuturor cluburilor în demersul acestora de „vindecare” economică.
Luăm exemplul altor cluburi europene și suntem convinși că rezultatele de până acum, cu care ne mândrim, vor fi susținute în continuare de un buget din ce in ce mai optimizat. Vrem să asigurăm întreaga suflare CFR-istă că, indiferent de momentul în care ne aflăm, nu vom renunța nicio secundă la obiectivele sportive pe care ni le-am propus.”, se arată în comunicatul lui CFR Cluj.