CFR Cluj, fără Dan Petrescu în avionul de Maribor! Cristi Balaj a confirmat: „Nu este cu noi”

16 08. 2022, 22:08
Dan Petrescu, la națională? Vlad Enăchescu analizează scenariului „bombă” din fotbalul românesc

Dan Petrescu (54 de ani) nu a făcut deplasarea în Slovenia alături de echipă. Maribor – CFR Cluj, din playoff-ul Conference League, este programat joi, de la 21:15. Meciul poate fi urmărit în format Live Text pe Playsport.

CFR Cluj începe să se obișnuiască fără Dan Petrescu. Supendat, antrenorul nu a fost în vestiar nici la meciul cu Botoșani, pierdut de campioni, 0-1. Tehnicianul a fost pedepsit de FRF și a preferat să rămână acasă, pentru a evita „garda” impusă de oficiali.

CFR Cluj, fără Dan Petrescu în avionul de Maribor

CFR Cluj a zburat fără Dan Petrescu spre Slovenia. Delegația campionilor a decolat spre Maribor în jurul orelor 15:00. În ciuda celor aproximativ 750 de kilometri, antrenorul a preferat drumul cu automobilul.

Frica de zbor de care suferă Dan Petrescu este arhicunoscută. „Bursucul” a fost de multe ori în centrul glumelor foștilor colegi, pe când activa ca jucător, tocmai din cauza fobiei pe care o are față de zbor.

Cristi Balaj a confirmat că tehnicianul a preferat volanul în drumul spre Maribor. „Nu îi place să meargă cu avionul. Fiind o distanță mai mică, a preferat să meargă cu mașina”.

„Nu mi-a fost mereu frică, mi-am mai revenit în ultima vreme, dar la cât am zburat la viaţa mea m-au dărâmat câteva experienţe. Am avut o dată o cursă privată de la Bucureşti la Krasnodar de nici nu ştiu cum am aterizat.

Eram şi cu copiii! Stewardesa plângea, piloţii urlau, turbulenţe, s-a făcut întuneric, s-a pierdut avionul.Am scăpat ca prin minune. Eu mai râdeam de alţii, dar nu-ţi mai vine s-o faci după ce trăieşti momente din astea,
Dan Petrescu, în 2017.

Ce se întâmplă cu Dan Petrescu la CFR Cluj?

Dubla cu Maribor, din playoff-ul Conference League ar putea fi decisivă pentru Dan Petrescu. Tehnicianul s-a plâns în mai multe rânduri că ar putea fi demis în cazul în care nu va accesa nici măcar grupele celei de-a treia competiții europene.

Totuși, Florin Prunea nu crede că fostul său coleg va fi dat afară. „Ar fi cea mai mare tâmpenie să-l schimbe pe Petrescu. Nu o cred! Am vorbit cu Neluțu Varga și nu se pune problema să mai facă această greșeală. Nu e simplu. Problemele de la CFR Cluj au ieșit și în presă”, a spus ex-internaționalul României.

Terminați cu prostiile! Petrescu va continua la CFR. Am încredere totală în el.

Am pornit împreună la drum și mergem împreună până la capăt. Ne-am săturat să tot apară astfel de speculații în ziua unui meci important. Sigur, n-am fost fericiți după eliminarea din Champions League (n.r cu Pyunik).

Așa a vrut Dumnezeu, mergem mai departe. Reparăm unde considerăm că am greșit. Sunt convins că până la urmă ne vom atinge obiectivul,
Neluțu Varga, pentru Playsport.