CFR Cluj a profitat din plin de acestă perioadă de mercato. Însă, oricât ar fi încercat Dan Petrescu să-și pună la adăpost echipa, patru jucători importanți ar putea pleca. Printre ei se află și Omrani, fotbalistul de bază din „primul 11” preferat de tehnician.
Cei patru fotbaliști cărora le expiră contractele cu CFR Cluj în această vară și încă n-au semnat noi înțelegeri sunt: Cristian Bălgrădean (33 de ani), Mike Cestor (29 de ani), Mateo Susic (31 de ani) și Billel Omrani (28 de ani). Dat fiind faptul că înainte cu 6 luni de expirarea contractului, un fotbalist poate semna cu o altă echipă la care să evolueze din vară, multe voci au spus că CFR Cluj o să rămână fără cei menționați mai sus.
Dan Petrescu a lămurit printr-o declarație care este situația de la CFR Cluj și ce se întâmplă cu cele „4 enigme”. Este de menționat faptul că există informații potrivit cărora Omrani ar fi anunțat deja că dorește să rămână în Gruia.
Omrani și cu Ștefan au pierdut pregătirea. Amândoi au fost cu COVID, deci au lipsit motivat. Nu ce s-a speculat prin presă, că Omrani n-a mai vrut să vină. Ei sunt în urmă cu pregătirea, lucrează în fiecare zi în plus. Sper ca până la meciul cu Botoșani să fie la 100%.
Normal, Omrani intră în planurile mele. Doar să nu vină vreo ofertă… știți că mai are șase luni de contract. Noi sperăm în continuare să semneze. S-a speculat că m-am certat cu el sau că nu am nevoie de el. Am nevoie de Omrani, și el are nevoie de CFR. Campionatele cele mai bune din cariera lui au fost cu Dan Petrescu antrenor. Rezultatele cele mai bune ale CFR-ului au fost cu Omrani pe teren. Este golgheterul all-time în Europa, mi-l doresc în continuare. Dar când este în ultimele șase luni, poate să decidă ce vrea
În cazul ăsta mai sunt câțiva jucători: Cestor, Susic, Bălgrădean. Conducerea vorbește cu toți, sunt aproape rezolvate. Eu îmi doresc toți acești jucători, dar mai sunt banii, comisioane, tot felul de probleme. Dar acești jucători au avut rezultate bune cu mine. Vedem până pe 15 februarie ce va fi”, a spus Dan Petrescu, la conferința de presă premergătoare meciului cu FCSB.
Președintele Cristi Balaj a dezvăluit faptul că ardelenii au început din nou să transfere fotbaliști de perspectivă. Dar nu de la noi, ci din străinătate.
L-am adus pe Răzvan Sava, portar de la Torino, care respectă regula U21. Și a mai venit Daniel Birligea, un atacant de 21 de ani, care a jucat etapă de etapă în Serie C. A fost important să aducem jucători care au jucat! Sava a apărat mai puțin, dar la portari este mai greu. El a fost cochetat și cu echipa națională. A fost rezerva lui Otto Hindrich. Suntem obligați să aducem. Vrem să ne asigură și viitorul, nu gândim doar pe termen scurt.”, a declarat Cristi Balaj, într-o intervenție la Digi Sport.
Pe lângă aceștia, a mai adus doi români de perspectivă care s-au pregătit intens în Italia. Este vorba despre Răzvan Sava și Daniel Birligea.
Nu întâmplător avem niște jucători aduși despre care se știe mai puțin. Avem doi ivorieni de 19 și 21 de ani, plus 3 jucători din Ghana, toți între 18 și 19 ani, și un jucător din Panama. Toți acești șase jucători au fost la echipele naționale. I-am văzut pe toți acești jucători înainte să-i transferăm, cu excepția celui din Panama, despre care am avut referințe bune. El urmează să fie verificat.”, a adăugat oficialul.