Cel mai trist moment al lui Cristi Borcea în închisoare. ”Ne uitam și plângeam!”
Cristian Borcea a fost unul dintre oamenii de fotbal ce au ajuns în spatele gratiilor. Acesta a executat cinci ani și șase luni de închisoare, fiind condamnat în celebrul dosar al transferurilor.
În 2014, Cristi Borcea, alături de alți șapte oameni de fotbal, printre care frații becali, Gheorghe Popescu, George Copos ori Mihai Stoica, intra în penitenciar, în probabil cea mai imprevizibilă perioadă din viața lui.
Cristi Borcea, despre cel mai greu moment petrecut în pușcărie
Cristi Borcea, fostul patron de la Dinamo, a vorbit, în cadrul unui podcast, despre perioada petrecută în spatele gratiilor. El spune că cel mai greu i-a fost atunci când erau sărbătorile.
Borcea susține că se uita la televizor și vedea familii ce se bucură de sărbători, ceea ce îl făcea să se deprime. Acesta spune că ar trebui ca deținuții să aibe mai mult acces la familiile lor, pentru a se putea reintegra în societate.
”Dimineața apel, te trezeai la 6, pregăteai patul, la 7, sau 7 și un sfert venea apelul. După aceia, îți făceai micul dejun și te duceai la muncă. Sau, dacă erai de dimineață, puteai să pleci la șase la muncă.
Ne uitam la televizor și vedeam… sărbătorile erau cele mai dureroase. Și sunt cele mai dureroase pentru cei ce sunt acolo. Ar trebui să li se dea permisii, să poată să stea lângă familii. Am văzut foarte mulți deținuți terminați și în imposibilitatea de a fi redați societății. 60-70% își distrug familiile acolo.
Au o perioadă de doi, trei, patru, cinci, șase ani în care nu își văd soția, copiii. Se destramă familiile. Ar trebui, dacă vrem să redăm societății… noi acolo aveam ore speciale de reeducare, dar dacă nu îi dai să interacționeze cu familia, nu o să îl reeduci niciodată.
A fost greu. Eu am făcut cel mai mult dintre toți. Cinci ani și șase luni, asta e. Cele mai de preț sunt libertatea și sănătatea. Bine că am rămas întreg, fizic… la cap sigur nu am rămas.
M-a afectat, din moment ce nu pot să dorm fără medicamente. Era o strictețe mare, veneau seara și ne dădeau pastile, ce pastile luai.
(n.r. E adebărat că aveați sală de forță?) Au venit controale, și au văzut. Unde e domnul Borcea? Noi stăteam 12 în cameră. Au fost vremuri, bine că le-am trecut, bine că mi-au rămas părinții întregi”, a povestit Cristi Borcea, la ”Fiță cu Adiță”.